Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat la Cluj că PDL ar fi cumpărat presa centrală. Declarațiile sale au fost transmise în direct chiar de posturile de televiziune pe care le acuza liderul social-democrat.Victor Ponta a afirmat că PDL ar fi devenit un sistem de stat mafiot. Afirmațiile sale au fost făcute în contextul în care, de exemplu, fondatorul PC, partid care este membru al USL, Dan Voiculescu, a creat și trustul Intact, care include televiziunile Antena 1, Antena 2, Antena 3, GSP TV și Euphoria TV, posturile Radio Romantic și Radio Zu, publicațiile tipărite Jurnalul Național și Gazeta Spoturilor, site-urile jurnalul.ro, gsp.ro și multe altele. Un alt membru al USL, liberalul Dinu Patriciu, deține cotidienele Adevărul și Click, precum și radio-ul Click FM, dar și publicații periodice precum Forbes, Foreign Policy, Dilema Veche, Historia și altele. Iar la Cluj, de exemplu, fostul vicepremier PSD Ioan Rus, împreună cu fostul ministru PSD al Informațiilor Publice, Vasile Dâncu, sunt acționarii unui trust de presă care include televiziunile Transilvania Live și Transilvania Channel, cotidianul Servus Cluj, săptămânalul Mesagerul de Cluj, precum și site-urile citynews.ro, cdradio.ro și domnuleprimar.ro.
Related posts
-
Lucrări pe drumul Săcălaia – Jucu de Sus
Consiliul Judeţean Cluj a demarat ample lucrări de întreţinere curentă şi periodică pe drumul județean DJ... -
Cărți electronice de identitate pentru locuitorii din Feleacu
Un funcționar al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată... -
Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj
Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea primului Consulat Onorific al Ucrainei în România....
