Transnistria, entitatea separatistă din cadrul Republicii Moldova, are un nou președinte. Este vorba de fostul președinte al Parlamentului de la Tiraspol, Yevgheni Șevciuk, de origine ucraineană, care l-a învins pe candidatul susținut de Moscova, Anatol Kaminski, de origine rusă.Potrivit presei ruse, Yevgheni Șevciuk a obținut 73,88 la sută din voturi. Acesta urmează să îi succeadă lui Igor Smirnov, de origine rusă, un fost ofițer KGB care a condus entitatea separatistă încă de la proclamarea ”independenței” sale, acum 20 de ani. În Transnistria cel mai numeros grup etnic este cel românesc, urmcat de ucrainieni și de ruși.
Related posts
-
Cărți electronice de identitate pentru locuitorii din Feleacu
Un funcționar al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată... -
Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj
Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea primului Consulat Onorific al Ucrainei în România.... -
Noaptea Bisericilor: tradiția europeană care transformă, în premieră, Clujul într-un traseu al patrimoniului religios
Pe 25 iulie 2026, clujenii și turiștii sunt invitați să exploreze pentru prima dată, într-un mod...
