„Dublă” Cluj-Piteşti la fotbal şi baschet

În următoarea perioadă două evenimente sportive atrag atenţia în mod deosebit.Echipa de fotbal Universitatea Cluj şi cea de baschet masculin „U” Mobitelco Cluj vor juca împotriva a două formaţii din acelaşi oraş, Piteşti, în partide considerate derby prin prisma poziţiilor ocupate în clasament. Primii intră în luptă baschetbaliştii, pe 18 noiembrie, atunci când vor întâlni în, Sala Sporturilor „Horia Demian”, formaţia BCM Piteşti. Argeşenii au început şi ei destul de bine acest sezon şi au acumulat doar două înfrângeri. Pe de altă parte, elevii lui Marcel Ţenter vor veni după o „dublă” cu CSU Ploieşti, în Cupă şi în campionat, astfel că ar putea interveni o uşoară relaxare. Au şi clujenii, însă, plusul lor în acest joc, prin faptul că unul dintre cei mai buni jucători, americanul David Lawrence, a venit la Cluj tocmai de la formaţia piteşteană, astfel că experienţa lui „Laurenţiu” din trecut ar putea fi de folos. Mult mai grea se anunţă, însă, misiunea Universităţii Cluj la fotbal. Unguruşan şi compania vor da piept cu FC Argeş, pe 21 noiembrie, la baza „Clujana”, una în care alb-negrii nu au câştigat nici un derby în acest sezon. Piteştenii reprezintă supriza plăcută de până acum pentru că, deşi nu sunt plătiţi de luni bune şi nu şi-au văzut primele în cont nici din campionatul trecut, au reuşit, totuşi, să treacă pe primul loc în clasament. Clujenii, care îşi doresc şi ei promovarea, vor da acum probabil cel mai important test al turului şi, în cazul unei victorii, „moş Walter” ar putea fi darnic de sărbători.

Related posts

Leave a Comment