Universitatea Cluj s-a impus cu 1-0 pe terenul echipei FC Bihor, iar în urma acestui succes antrenorul Carmelo Palilla a fost, oficial, demis.”Şepcile roşii” aveau o misiune dificilă pe terenul echipei care le-a ajutat să rămână în a doua ligă şi în acest sezon. Fără antrenorul Carmelo Palilla, suspendat din funcţie de către finanţatorul Florian Walter, „U” nu a început prea decis partida de la Oradea, însă, după o fază frumoasă reuşită de Unguruşan şi Voican, atacantul Gabriel Machado a trimis cu o lovitură de cap în poarta gazdelor. Era minutul 39, iar până la finalul celor 90 de minute portarul „studenţilor”, Sebastian Huţan, a fost cel mai ocupat om de pe teren. Goalkeeper-ul Universităţii a scos tot ce a fost pe poartă, astfel că a menţinut scorul favorabil echipei sale, care a obţinut cea de-a doua victorie în deplasare din acest început de sezon. Surpriza a venit, însă, la finalul meciului, atunci când pe site-ul oficial al alb-negrilor a apărut informaţia, negată până acum de Walter, conform căreia Cornel Ţălnar este noul antrenor. Acesta se va prezenta de luni la antrenamente, iar în meciul din etapa următoare va trebui, foarte probabil, să suporte huiduielile galeriei Universităţii, care a contestat îndelung ideea venirii „Ţânţarului” la Cluj.
Related posts
-
NewsEdge: Consumul de lapte în România – cât se consumă și cât la sută vine din import
Laptele este un produs consumat încă din copilărie și prezent în rutina zilnică a milioane de... -
Exercițiu în zona montană, cu noul elicopter Black Hawk
Un prim exercițiu interinstituțional cu noul elicopter Sikorsky S-70M Black Hawk aflat în dotarea Inspectoratului General... -
SportinCluj: Daniel Pancu vrea să îl ”fure” pe Marian Huja de la CFR
Fostul antrenor al CFR Cluj, Daniel Pancu, care a semnat cu Rapid București, vrea să își...
