Votul este deschis până în 5 octombrie, iar Clujul se află, deja, pe locul I, după Bucureşti, cu 134 de obiective turistice propuse pe site-ul www.orasulpebicicleta.ro.Campania a fost lansată de Raiffeisen Bank care va organiza în 27 septembrie, de la ora 14.00, un tur pe biciclete al celor mai interesante obiective ale Clujului. Locul de întâlnire va fi agentia Raiffeisen Bank din Piaţa Unirii. Bloggerul Cristian China Birta (Chinezu) si invitatii lui (printre care Adi Hădean) vor face un tur pe biciclete al celor mai interesante obiective turistice ale Clujului. Clujenii care vor dori să li se alăture bloggerilor vor primi spre folosinţă gratuită biciclete, pentru a face şi ei turul oraşului.
„Oraşul pe bicicletă” este un concurs. Pe baza propunerilor clujenilor, va fi alcătuit un traseu, care va fi disponibil tuturor, pe acelasi site www.orasulpebicicleta.ro, gata de folosit într-o plimbare cu bicicleta. În joc sunt 4 dintre cele mai importante oraşe ale ţării (Constanţa, Iaşi, Cluj, Braşov) şi Bucuresti. Cei mai activi membri ai comunităţii „Oraşul pe bicicletă” vor fi premiati cu biciclete şi accesorii pentru ciclism. Iata clasamentul propunerilor în acest moment: Bucureşti (161 obiective), Cluj (131 obiective), Iaşi (108 obiective), Braşov (100 obiective) şi Constanţa (93 obiective).
Raiffeisen Bank este implicat în promovarea bicicletei ca alternativă de transport în oraş de mai multă vreme. 140 de biciclete oferite gratide bană pot fi inchiriate în fiecare zi. 135 de biciclete sunt în zona Sălii Sporturilor, iar 5 au fost parcate în faţa agenţiei băncii din Piaţa Unirii.