
În cadrul seminarului vor fi abordate strategii de înregistrare şi de valorificare a produselor tradiţionale, precum şi legislaţia în domeniul denumirilor de origine protejată. Toate acestea se vor dsfasura sub directa coordonare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Vor fi invitaţi reprezentanţi ai direcţiilor pentru agricultură judeţene, ai consiliilor judeţene şi, bineînţeles, producători din diverse zone ale ţării.
Târgul de bucate tradiţionale „Branduri transilvănene” vine în completarea Târgului de produse tradiţionale şi ecologice, organizat tot în muzeul din Dumbrava Sibiului, eveniment care a devenit deja un punct de reper pentru persoanele care vor să achiziţioneze bucate autentice direct de la producători. Pentru următoarele ediţii vor fi incluse produse din toate zonele ţării, tematica extinzându-se, aşadar, la „Branduri româneşti”.
Intenţia organizatorilor este de a oferi publicului cel puţin două ediţii ale Târgului de bucate tradiţionale „Branduri româneşti” în fiecare an, primăvara şi toamna, frecvenţa acestora putând creşte, în funcţie de interesul manifestat de participanţi. În ceea ce priveşte Târgul de produse tradiţionale şi ecologice, acesta va fi organizat bilunar în perioada estivală, respectiv lunar, în perioada sezonului rece.
Standurile cu bucate tradiţionale, precum şi atelierele culinare au intrat astfel, definitiv, în programul Complexului Naţional Muzeal ASTRA, care va dezvolta, împreună cu Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu şi cu Consiliul Judeţean Sibiu, în perioada următoare, zona dedicată acestor evenimente, amenajând standuri permanente, cuptoare, spaţii de depozitare şi toate celelalte elemente necesare desfăşurării unui astfel de program la standarde calitative de cel mai înalt nivel.
Vizitarea târgului se va face pe baza biletelor şi abonamentelor de intrare în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA.
Biroul de presă al C.N.M. ASTRA