Compania bistrițeană Tabita Tour, divizia de transport persoane a grupului Filadelfia, a reușit să obțină o creștere a numărului de clienți de aproape 25 la sută. Mai exact, creșterea a fost de 24,74 la sută, în timp ce concurenții companiei bistrițene se confruntă în continuare cu probleme financiare.„Această creştere s-a datorat în primul rând cererilor de transport survenite de la clienţii noştri din agricultură, dar şi pentru că ne-am optimizat cursele şi am introdus noi trasee acolo unde oamenii nu se pot folosi de serviciile companiilor aeriene pentru că sunt greu accesibile. În perioada următoare ne aşteptăm la o menţinere a vânzărilor la acelaşi nivel sau poate chiar la o uşoară creştere datorită sezonului vacanţelor, când mulţi români care muncesc în străinătate vin acasă.”, a spus Ioan Sighiartău, director general al Filadelfia Group.
Concret, compania bistrițeană a mizat pe două nișe principale. Prima este cea a curselor cu prețuri scăzute. Acest lucru reiese din faptul că, deși numărul de pasageri a crescut cu 24,74 la sută, încasările companiei bistrițene au crescut cu mult mai puțin, de la 12,5 milioane de lei la 13,6 milioane de lei. O altă nișă este cea a traseelor care nu mai sunt acoperite de companii aeriene de tip low-cost, iar transportul cu autocarele a rămas singura soluție ieftină pentru transportul persoanelor care muncesc în străinătate. Iar conducerea Tabita Tour intenționează să se extindă pe această nișă. Drept urmare, compania bistrițeană a cumpărat trei autocare noi, în valoare totală de 350.000 de euro. Fiecare autocar are mai mult de 50 de locuri. Compania bistrițeană are 34 de agenții proprii în România și 20 în Spania. De asemenea, ea colaborează cu alte 200 de agenții.
Creșterea afacerilor Tabita Tour a dus și la creșterea cifrei de afaceri a grupului bistrițean, cu 13 la sută în primul semestru din 2011, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri a grupului Filadelfia a ajuns la 17,1 milioane de lei, iar partea cea mai consistentă a fost furnizată tocmai de afacerile Tabita Tour.