Din punctul de vedere al analiştilor agenţiei Reuters, succesul negocierilor între ExxonMobil şi Rosneft este un semn al ambiţiilor prezidenţiale ale premierului rus şi demonstrează că Vladimir Putin are forţa politică necesară pentru a redeveni preşedinte.Analiştii susţin că Vladimir Putin a fost organizatorul principal al acordului între ExxonMobil şi Rosneft, opinia lor fiind confirmată atât de prezenţa premierului rus la ceremonia de semnare, cât şi de faptul că administraţia prezidenţială a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect, declarând că alianţa între ExxonMobil şi Rosneft este “o chestiune ce ţine de activitatea guvernului”. Conform acordului, ExxonMobil va participa la exploatarea petrolului în zona arctică a Rusiei, iar Rosneft va obţine participaţiuni minoritare la proiectele ExxonMobil din Texas şi Golful Mexic. Autorii analizei susţin că decizia ExxonMobil de a intra într-o alianţă strategică, care a fost “organizată şi binecuvântată” de Putin, este un semn al faptului că ExxonMobil mizează pe faptul că Putin va deveni din nou preşedinte. Comentariul Redacţiei Economice: ExxonMobil nu poate lua asemenea decizii fără binecuvântarea decidenţilor de la Washington. Este clar pe cine mizează elita politică a SUA.