Cercetătorii în domeniul agriculturii cred că fermele construite în interiorul clădirilor în mijlocul oraşelor ar putea rezolva problemele umanităţii legate de foamete. Experţii susţin că fermele verticale ar putea hrăni până la 10 miliarde de oameni. O singură problemă apare: fermele urbane au nevoie de cantităţi uriaşe de energie, susţine un articol publicat de Der Spiegel.Într-o zi, Choi Kyu Hong, ar putea să fie în mijlocul unei grădini de legume la cel de-al 65-lea etaj al unui zgârie-nori. Dar deocamdată, visul său de a culege legume proaspete la înălţimi de 200 de metri s-a realizat doar pe câteva sute de schiţe arhitectonice, scrie Der Spiegel.
În viaţa reală, specialistul în agricultură este departe de asemenea altitudini ameţitoare, conducându-şi studiile într-o clădire din oraşul sud-coreean Suwon. Aici, panourile solare oferă suficientă energie pentru ferma prototip la care Choi lucrează. Dacă el şi colegii lui reuşesc, eforturile lor ar putea schimba viitorul agriculturii urbane şi modul în care lumea obţine hrană.
De afară, aşa-zisa fermă verticală nu are nimic în comun cu clădirile luxuriante care o înconjoară. În interiorul ei, capete de salată întinse pe circa 450 de metri pătraţi sunt cultivate. Lumina şi temperatura sunt precis controlate. În acelaşi timp, în oraş, circa 20 de milioane de oameni îşi duc viaţa în complexele de apartamente.
Fiecare persoană care intră în ferma verticală din Suwon trebuie să treacă printr-un duş de aer pentru a ţine afară germenii şi bacteriile care pot influenţa experimentul stiinţific. Dincolo de această ciudăţenie, centrul indoor agricol seamănă cu o fermă tradiţională. Sunt totuşi şi câteva elemente care le amintesc vizitatorilor că aceasta nu este o fermă normală. Dar aerul care miroase a parfum de flori, aduce aminte de o seră.
Spre deosebire de serele convenţionale, ferma din Suwon nu foloseşte pesticide între cultivat şi recoltat, iar apa este reciclată. Asta face plantaţia una complet organică. E mult mai productivă astfel decât o fermă convenţională.
Fermele verticale sunt o idee veche. Populaţia indigenă din America de Sud au folosit tehnicile verticale de cultivare, iar terasele cu orez din Asia de Est funcţionează după un principiu similar. Dar acum, creşterea rapidă a populaţiei globale şi resursele limitate fac această tehnică mai atractivă ca niciodată.
Revoluţia verde a sfârşitului anilor ’50 au ridicat productivitatea agricolă ceea ce a permis la explozia demografică de astăzi. Din 1950 încoace populaţia planetei s-a triplat aproape, de la 2,4 miliarde, la 7, iar odată cu ea a crescut şi cererea de mâncare.
Până acum, agricultura industrială a ţinut pasul cu creşterea populaţiei, altfel nivelul de bunăstare al populaţiei ar fi scăzut cu mult timp în urmă. Dar oamenii de ştiinţă avertizează că productivitatea agricolă are limitele sale. Mai mult, o mare parte din pământul pe care creşte mâncarea lumii e epuitza şi nu mai poate fi folosit. Totodată nu există suficient teren care poate fi convertit la agricultură.
Până în 2050, ONU estimează că populaţia globală va ajunge la 9 miliarde de oameni. Având în vedere rata productivităţii agricole, Proiectul Fermei Verticale estimează că va fi nevoie de o suprafaţă agricolă egală cu jumătate din America de Sud pentru a hrăni această populaţie.
De la ideea iniţială a agriculturii pe acoperiş, cultivarea plantelor la etaj, s-a născut un nou concept. Studenţii au calculat că folosit acoperişurile pentru culturi de orez ar putea fi hrănită cel mult 2% din populaţia Manhattan-ului. “Nu se poate face folosind acoperişurile, de ce nu creştem culturi în interiorul clădirilor”, s-a întrebat în 1999, Dickson Despommier, un profesor la Columbia University din New York. “Ştim deja cum să cultivăm plante în interior”.
Cu nenumăraţii săi zgârie-nori goi, Manhattan era locaţia perfectă pentru a dezvolta ideea. Studenţii lui Despommier au calculat că o singură clădire-fermă de 30 de etaje ar putea hrăni 50.000 de oameni. Iar, teoretic, 160 de asemenea clădiri ar putea oferi necesarul de hrană al New York-ului, fără ca acesta să depindă de vreme.
În ciuda calculelor promiţătoare, asemenea ferme-zgârie nori există doar scală mică. Iar criticii nu se aşteaptă ca această situaţie să se schimbe prea curând. Un cercetător de la Institutul Pământului din Kansas vede în fermele verticale mai degrabă un proiect visător al unor tineri arhitecţi decât o soluţie practică pentru a oferi necesarul de hrană al planetei.
Probleme principală este lumina – în particular faptul că lumina solară trebuie înlocuită de cea artificială. Potrivit calculelor acestuia, dacă vrei să înlocuieşti toată cultura de grâu dintr-un an din SUA folosind fermele urbane ai avea nevoie de opt ori mai multă electricitate decât cea generată de toate centralele din America într-un singur an – şi asta doar pentru a asigura lumina.
Totul devine şi mai complicat dacă acestea ar urma să se bazeze strict pe energia regenerabilă, aşa cum sperau cei care au lansat ideea. În acest moment, energia regenerabilă reprezintă doar 2% din necesarul SUA.
Chiar şi aşa, Despommier crede în viziunea sa privind agricultura urbană. Iar recentele dezvoltări precum cele din Coreea ar putea înseamna că visul său nu e o utopie aşa cum pretind criticii. Acum zece ani, fermele verticale erau doar o idee. Acum, ele s-au concretizat. Acum doi ani, primul prototip a fost creat.
Traducere şi adaptare din Der Spiegel.
