Bisericile de lemn din Apuseni, la concurență cu cele din Maramureș (VIDEO)


Bisericile de lemn din Munții Apuseni ar putea deveni un brand turistic la fel de puternic ca și cel reprezentat de bisericile maramureșene. Până acum, lăcașurile de cult vechi de sute de ani au fost mai puțin promovate împreună ca obiective turistice, însă cele care au ajuns să fie cunoscute drept monumente istorice atrag în fiecare an un număr consistent de vizitatori, spune șeful Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu Național, Leonard Horvath.
În Munții Apuseni, mai există biserici de lemn cunoscute pentru frumusețea lor și în Ciucea, Poieni ori Mărișel. Ele au un stil arhitectural aparte de cel din Maramureș, însă sunt la fel de frumoase, spun localnicii. Iar punerea în valoare a acestor biserici ar ajuta comunitățile locale din Parcul Natural Apuseni de a dezvolta un turism bazat pe tradiții și pe frumusețea naturii, spune Viorel Pleșa, președintele Asociației Pelaghia, care promovează turismul în Mărișel.
Obiectivele turistice, inclusiv bisericile de lemn din Țara Moților, ar urma să fie promovate în cadrul strategiei culturale a județului Cluj. Turiștii vor avea la dispoziție hărți speciale, dar și panouri de informare amplasate pe principalele drumuri din județ. De asemenea, vor exista și ghiduri care îi vor informa pe turiști și asupra diferențelor dintre bisericile de lemn din Țara Moților, cele din Sălaj ori cele din Maramureș. De exemplu, în comparație cu bisericile din Maramureș, cele din Țara Moților sunt mai sobre, au mai puține sculpturi, însă picturile religioase se apropie mai mult de tradiția bizantină.

Related posts

Leave a Comment