Inspectorii de muncă din Cluj au desfășurat una dintre cele mai ample investigații pentru combaterea muncii la negru în taximetrie, în perioada noiembrie 2010 – mai 2011. Toți angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă din Cluj au fost implicați în această investigație, spune șeful Inspectoratului, Emilian Roșca.Ancheta a fost pornită ca urmare a unor informații furnizate de SIPI, serviciul secret din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, spune Emilian Roșca. De asemenea, în anchetă au fost implicați și reprezentanți ai Poliției Rutiere Cluj, care au oprit mașinile de taximetrie în trafic. În total, au fost verificate 127 de firme de taximetrie și de persoane fizice autorizate. Din cele 629 de persoane verificate care prestau activități de taximetri, 50 lucrau la negru, spune Emilian Roșca. De asemenea, în multe cazuri, firmele de taximetrie au înlocuit contractele obișnuite de muncă cu contracte de câte două ore. Drept urmare, inspectorii de muncă au dat amenzi în valoare totală 249.500 de lei și au dispus încadrarea cu contracte de muncă a taximetriștilor la negru, precum și revenirea la contracte de muncă de opt ore pentru taximetriștii care fuseseră trecuți la contracte de câte două ore.
Related posts
-
Când își reia activitatea Primăria Cluj-Napoca în 2026
Luni, 12 ianuarie 2026 se vor deschide ghişeele de relații cu publicul pentru încasarea impozitelor/taxelor locale, ratelor,... -
SportinCluj: Victorie dramatică a U-BT Cluj împotriva Slask Wroclaw
Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj, a obținut o victorie dramatică pe teren propriu împotriva... -
Brandul Nobila Casa mizează pe expansiune internațională în 2026
Unul dintre cele mai cunoscute branduri din România vizează o dezvoltare la nivel internațional în 2026....
