CFR, eşec lamentabil cu Oţelul

Campioana României a făcut cel mai prost meci al ei pe teren propriu în acest sezon, a pierdut, logic, meciul cu Oţelul Galaţi, 0-1, şi a ieşit fluierată de pe terenCFR Cluj întâlnea pe Oţelul Galaţi după două victorii consecutive şi se pregătea să arbitreze din nou lupta la titlu. Clujenii au fost activi şi dornici de victorie doar până la intrarea pe teren, loc în care, practic, s-au făcut de râs. În prima repriză, ardelenii au trecut rar centrul terenului, iar atunci când o făceau pasau imediat înapoi, lucru ce a stârnit nemulţumire în rândul spectatorilor care şi-au huiduit copios favoriţii. Victima acestora a fost şi Rafael Bastos, care nu le-a rămas dator fanilor şi le-a făcut semne obscene, gest pentru care a devenit cel mai contestat om de pe teren. Dacă CFR-iştii au ieşit în evidenţă prin orice altceva numai prin fotbal nu, în schimb gălăţenii şi-au văzut de treabă şi au periclitat serios poarta lui Mihai Mincă. Inexactitatea din atac a făcut, însă, ca la vestiare să se intre la egalitate, 0-0. În a doua parte lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, chiar dacă CFR-ul a fost mai prezentă în jumătatea adversă de teren. Ocaziile la poarta oaspeţilor au lipsit cu desăvârşire, iar cei care au presat mai mult au şi reuşit, până la urmă, să deschidă scorul, în minutul 80. Mijlocaşul Oţelului, Liviu Antal, a trimis din vole în vinclul porţii lui Mincă pentru un 0-1 care s-a păstrat până la final şi care le-a adus trei puncte de aur moldovenilor. În schimb, CFR-iştii au rămas doar cu unul din cele mai proaste meciuri din istorie făcute în Gruia în Liga I şi cu declaraţiile din final ale antrenorului Alin Minteuan, care şi-a făcut praf elevii. „Dacă cei din tribune coborau şi jucau astăzi, nu era mare diferenţă. Nu-mi explic cum de am jucat atât de prost. Nu ştiu dacă merităm nici măcar acest loc din clasament”, a spus antrenorul CFR-ului.

Related posts

Leave a Comment