15.000 de studenți ai Universității Tehnice Cluj-Napoca și ai Universității Ștefan cel Mare din Suceava vor fi beneficiarii unui proiect referitor la îmbunătățirea managementului în învățământul superior, cu ajutorul tehnologiei informației. Profesorul universitar Mircea Petrina, care este și prorector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a afirmat că acest proiect va permite inclusiv plata on line a taxelor de școlarizare.În principal, proiectul vizează adaptarea universităților și evaluarea și îmbunătățirea performanțelor studenților. Alături de studenți, proiectul mai prevede instruirea a 44 de persoane implicate în dezvoltarea programelor de studii superioare. De asemenea, vor fi pregătite 95 de persoane care sunt membri ai comisiilor de asigurare a calității în aceste universități și 95 de persoane cu funcții de conducere, monitorizare, evaluare și control din universități. Valoarea totală a proiectului este de 20,9 milioane de lei, din care 18,7 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din partea Fondului Social European.
Related posts
-
OVO by Cirque du Soleil: o incursiune unică în lumea fascinantă a insectelor
OVO by Cirque du Soleil te invită într-un univers spectaculos, unde insectele prind viață într-un ecosistem... -
AROBS anunță numirea lui Ștefan-Alexandru Frangulea în funcția de director financiar
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de... -
Directorul general al Autorității Rutiere Române, arestat la Cluj
Magistrații de la Tribunalul Cluj au dispus în această seară arestarea preventivă a directorului general al...
