Enciclopedia colaborativă online Wikipedia împlinește astăzi, 15 ianuarie 2011, zece ani de la lansarea pe piață. Directorul exectutiv al companiei, Sue Gardner, a declarat că principalul obiectiv al Wikipsedia este de a-și dezvolta polularitatea ca în prezent, astfel încât numărul utilizatorilor unici să ajungă la un miliard. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie ca platforma să aibă acoperire și în alte țări decât cele de până acum. Astfel, există planuri de extindere în India și Brazilia.În prezent, Wikipedia are aproximativ 410 milione de vizitatori unici în toată lumea, fiind al cincilea cel mai accesat site la nivel mondial. Bugetul operațional al platformei este de 20 de milioane pe an, buget obținut în mare parte din donații, deoarece profitul este pe ultimul loc când vine vorba de acest proiect. India este considerată o „piață” de consum al informației care trebuie exploatată la maxim, ceea ce va duce la deschiderea unui birou în această țară. De asemenea,din cele 316 evenimente, din 104 ţări, care vor marca 10 ani de la lansarea Wikipedia, 60 sunt programate în India.
„Principalul nostru scop strategic este extinderea pe piaţa din India şi pe alte pieţe în curs de dezvoltare. Un număr foarte mare de oameni începe să aibă acces la internet, atât prin intermediul telefoanelor mobile, cât şi pe computer. Următoarea piaţă pe care o vizăm este, probabil, Brazilia”, a declarat Gardner.
În 2009, lansarea Wikipedia a fost nominalizată printre cele zece momente care au marcat cel mai mult internetul în ultimii zece ani, într-un clasament stabilit în cadrul Webby Awards.
