
Prinţesa s-a înscris deja împreună cu o colegă la cursuri de specialitate în cadrul Societăţii Misionare Norvegiene, pentru a-şi îmbunătăţi capacităţile supranaturale, pentru a-şi facilita contactul cu îngerii. Deşi liderii religioşi au rugat-o pe prinţesă să renunţe la ideea de la vorbi cu persoanele decedate, deoarece aceste practici sunt împotriva doctrinei creştine, aceasta nu are de gând să dea înapoi.
Potrivit aceleiaşi publicaţii norvegiene, Kjetil Aano, secretarul general al SMN a declarat că nu „acceptă ca acest contact cu persoanele trecute în nefiinţă să fie făcut în conjunctura cursurilor oferite de organizaţia sa”.
Se pare că nici Erling Pettersen, pastorul din Stavanger, oraşul de reşedinţă al prinţesei nu a fost de acord cu decizia Marthei. „Această contactare a morţii poate conduce la un tip foarte nesănătos de religiozitate”, a declarat aceasta pentru Diario Las Américas.com. Şi capul Diocezei Tunsberg a Bisericii Norvegiene, Laila Riksaasen Dahl, a declarat televiziunii publice NRK că: „Morţii îi aparţin lui Dumnezeu şi ar trebui să se odihnească în pace, iar să încerci să schimbi acest echilibru, poate declanşa forţe ascunse”
Statusul său de creştin şi prinţesa, fiica cea mai mare a Regelui Harald şi a Reginei Sonja şi soră a Prinţului încoronat Haakon, nu a împiedicat-o să provoace încă odată prin atitudinea total netradiţionalistă, cu care a obişnuit Norvegia. Potrivit spiegel.de, declaraţiile Marthei Louise au reaprins controversa pe care aceasta a început-o acum trei ani de zile, când prinţesa s-a lovit de criticile colective ale norvegienilor, după ce a propus înfiinţarea unui centru de educaţie alternativă, promiţându-le celor doritori să-i înveţe cum să contacteze îngerii şi să „realizeze miracole în propriile vieţi”.