Expoziţie de vedute la Muzeul de Artă

Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezintă, în perioada 19 august – 10 octombrie tandemul expoziţional „Vedute clujene” – Clujul în lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca şi „Peisaj şi figură” în pictura maghiară din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca.„Evenimentul face parte din proiectul Muzeului de Artă Cluj-Napoca de studiere şi punere în valoare prin expoziţii a propriului patrimoniu de artă românească şi universală, concretizat deja în cursul anului 2010 cu expoziţiile „Semne în floare” şi „Centenar la muzeu” – Constantin Dinu Ilea, Ion Ţuculescu şi Georgeta Arămescu Anderson”, spun organizatorii. De asemenea, reprezentanţii Muzeului spun că „Tema vedutei, dezvoltată în istoria artei universale mai ales din perspectiva etalării caracterului excepţional al unui oraş, devine în această expoziţie o însumare a imaginii Clujului reprezentat în lucrările de pictură şi grafică aflate în patrimoniul muzeului. Devenit Cluj-Napoca în anul 1974, după o istorie de 1850 de ani în care identitatea sa a cunoscut multiple toponimii, Napuca (n.r. – denumire care nu este atestată istoric în nici un fel), Napoca, Castrum Clus, Kluswar, Claudiopolis, Klausenburg, Kolozsvár, Cluj, „oraşul comoară”, cum a mai fost el alintat începând din secolul al XVII-lea, îşi conservă imaginea succesivelor sale configurări arhitecturale, multe dintre ele azi dispărute, şi în lucrările realizate de-a lungul vremii de artiştii plastici care au trăit sau au trecut prin Cluj”.
Organizatorii expoziţiei mai spun că „Indiferent de perioada în care au fost realizate şi de marca stilistică a autorilor, o mare parte din lucrările reunite sub genericul „Vedute clujene” surprind un miez al identităţii vizuale a oraşului care a rămas intact în pofida timpului şi a epocilor istorice. Turnuri şi pieţe, clopotniţe şi monumente, coline şi un râu ce leagă prin numele său întreg Ardealul de Nord au căpătat o valoare aproape heraldică într-un parcurs artistic ce poate fi asimilat unui traseu în istoria artelor din România secolului XX. Acestei identităţi precise i s-au adăugat în perioada comunistă cartierele construite după principiul uniformităţii, potrivite idealului politic de societate nivelată de principiul egalitarismului. Parte din profilul actual al oraşului, noile cartiere au devenit subiecte de tablou încă din perioada când se aflau în construcţie. Deşi în unele recunoaştem o parte din „comandamentele” ideologice ale anilor ’50-’80 ai secolului trecut, substanţa lor plastică pune în evidenţă prin succesiunea de planuri ortogonale o trăsătură încă de actualitate – acea monotonie formală moştenită de cea mai mare parte a oraşelor României de azi, de care, fatalmente, nici Clujul nu a scăpat. De aceea, din selecţia care se va prezenta, nu lipsesc reprezentări ale cartierelor Mănăştur şi Mărăşti devenite, în ultimii ani, din cartiere-dormitor – Clujul viu al noilor generaţii”.