
De la începutul sezonului de la deschderea plajelor, în capitala rusă, conform datelor publicaţiei germane, au decedat 82 persoane. Autorităţile ruse bat alarma, deja în acest moment numărul care s-au înecat a depăşit de 3 ori indicatorul din 2009.
Alcoolismul reprezintă vinovatul principal a deceselor din societatea rusă, sunt convinse autorităţile. Iarna sute de mii de ruşii îngheaţă pe străzi după ce consumă alcool în cantităţi exorbitante. Toate căutările de identificare a unei reţete contra acestui pericol naţional nu s-au încununat cu succes, constată publicaţia germană. Iar încă un motiv din care derivă indicatorul de deces în societatea rusă ar consta în lipsa de salvamari calificaţi.
În acelaşi context The Financial Times atrage atenţie asupra creşterii consumului de cvas la Moscova. În capitala rusă au sporit punctele de comerţ unde se vinde băutura tradiţională rusească. Indicatorii actuali de comercializare cu cvas au sporit de 5,5 ori faţă de luna precedentă şi de 30% în comparaţie cu indicatorii din luna mai, arată datele celor de la InoPressa.
Ministerul Situaţiilor Excepţionale a Federaţiei Ruse: plaje normale nu există, beţivii se îneacă unde apucă
Că există o problemă a beţiei în timpul scăldatului şi o lipsă a plajelor recunoaşte şeful centrului regional al Ministerul Situaţiilor Excepţionale Alexandr Kaţ, afirmă Itar-tass. Toate plajele sunt ponderate, iar multe din acestea oficial nu au intrat în funcţiune din cauza neexploatării lor. Dar cei care vor să se odihnească se duc spre aceste plaje pentru că nimeni nu le poate interzice accesul spre aceste plaje.
Conform datelor statistice ale ministerului, în prezent s-ar odihni pe plaje în jur de 15-20 de mii de persoane în comparaţie cu anii precedenţi când acestea erau solicitate doar de 3-5 mii de persoane, foarte mulţi din ruşi fiind în stare de ebrietate ceea ce provoacă multe tragedii.
Doar săptămâna precedentă în circumscripţia federală centrală în bazinele cu apă au fost înregistrate circa 80 de accidente, au decedat 45 de persoane. De la începutul anului în Rusia Centrală au decedat înecându-se în bazinele cu apă 462 persoane, ceea ce reprezintă de 4%mai mult decât cu un an în urmă. În anul 2007 existau 4333 de plaje, iar în acest an doar – 2624.
În perioada 5 până pe 12 iulie în bazinele Rusiei au decedat 233 de persoane, iar în perioada analogică a anului precedent – 258 persoane. De la începutul anului, a menţionat el, în bazinele cu apă au decedat 2139 de persoane, ceea ce reprzintă cu 319 de persoane mai puţin decât în anul precedent, notează newsru.com.