Radu Comănescu, istoric al masoneriei române, a arătat principalele trăsături ale Marii Loji Naţionale a Românei:
“Lucrul cel mai notabil este că această lojă iniţială, alcătuită de Constantin Moroiu este o întemeiere a unor militari foarte patrioţi. Această entitate se consolidează şi reuşeşte să supravieţuiască o perioadă destul de lungă. În primii ani de după 1880, ea întîmpină ostilitatea vădită a Marelui Orient de Franţa şi Marelui Orient de Italia care aveau obedienţe pe teritoriul României şi care nu vedeau cu ochi buni constituirea unei mari loji naţionale. Moroiu a fost un personaj care după ce a pus mîna pe putere nu a mai vrut să o lase şi pînă în anul 1911 prin diverse metode a reuşit să se menţină la conducerea Marii Loji Naţionale. Mai mult, el avea şi conducerea principalelor două rituri care funcţionau pe teritoriul românesc, ritul Memphis-Misraïm şi un rit scoţian. Moroiu controla totul. Atunci cînd i se apropia încheierea mandatului, ca în 1883, spunea că va renunţa mai devreme la mandat. A convocat un congres excepţional, dar cu o lună înainte a reorganizat întreaga masonerie şi se proclamă preşedinte. Interesant este că masoneria prospera. Omul acesta, care e limpede că a avut pasiunea puterii, lucra pentru masonerie. Într-un timp relativ scurt, în 10 ani, se face un salt de la 7 loji la 28 de loji. O mare parte dintre ele erau în străinătate. Moroiu a avut o idee foarte bună de a întemeia loji în diaspora românească. El a avut un succes foarte mare cu asemenea loji. La începutul secolului 20, numărul lojilor din străinătate era aproape egal cu acela al celor din ţară şi bioritmul lor era mult mai vital. Lojile din străinătate sînt foarte interesante pentru acest cult al personalităţii al lui Moroiu, loja din Cairo îi purta chiar numele, se numea Loja Moroiu.”
Naţionalismul etnic şi politic era o valoare îmbrăţişată din plin de francmasoneria română. Ea a păstrat din tradiţia masonică a secolului al 18-lea ura împotriva imperiilor. Nu mai este nici un secret că din valorile masoneriei s-a inspirat şi construirea statului modern român, iar cercetarea arhivelor masonice face lumină acolo unde cercetările istorice tradiţionale nu au ajuns. Radu Comănescu:
“Ritul scoţian exista într-adevăr în Suprem Consiliu în România dar încă nu se ştie care rit scoţian era aici. După 1923, Ion Pangal aduce ritul scoţian antic şi acceptat care azi predomină. Dar pe vremea lui Moroiu nu se ştie dacă nu cumva era vorba despre ritul scoţian primitiv de Namur care se practica numai în Belgia. Am găsit o atestare franceză care spune că acest rit a fost practicat numai în România şi Belgia. Este interesant dacă ne gîndim, de pildă, că în România Constituţia din 1866 a fost copiată după cea belgiană. Este un caz ciudat, pînă acum istoricii nu au găsit legătura dintre constituţia Belgiei şi cea a României. De ce a fost copiată tocmai constituţia belgiană? Dacă e adevărat că acest rit care se practica la noi era acelaşi cu acela din Belgia se va crea deja o punte şi este interesant de cercetat din punct de vedere istoric ca ipoteză.”
Începînd cu anii 1910, masoneria română intră într-o nouă fază, cea a decăderii pentru a ajunge, asemenea tuturor masoneriilor, în timpul primului război mondial, în adormire. Din nou, Radu Comănescu:
“După 1911, masoneria română începe să-şi piardă din suflu, din vitalitate, ca şi cum pe măsură ce îmbătrînea Moroiu, îmbătrînea şi masoneria. Sînt perioade în care lojile nu mai lucrează şi avem o atestare a unui mason absolut dramatică. E limpede că după 1905, cînd s-a celebrat cu mare fast un sfert de secol de la constituirea Marii Loji Naţionale a României, ceva s-a petrecut în interiorul fraternităţii. E posibil să fi fost şi reapariţia italienilor în 1906 pe piaţa masonică română. E posibil să fi fost şi oboseala lui Moroiu. Cert este că numărul lojilor scade, mai mult de jumătate dintre loji dispar. Nu se lucrează, nu se ţin întruniri, nu se editează reviste, e ca şi cum ar fi adormit cu toţii. După care începe un avînt pentru o perioadă scurtă, după care se reintră într-o apatie generală. Aceste lucruri arătau o disfuncţionalitate clară. În 1913, pe fondul succeselor din războaiele balcanice, apare o nouă mare lojă, Marea Lojă Naţională Reformată, din 7 loji, care doreşte reînviorarea masoneriei. Ea nu se doreşte o mare lojă concurentă, ci dorea doar revigorarea spiritului patriotic şi renaşterea masoneriei.”
Din această masonerie zdrenţuită se va naşte însă oportunitatea României Mari în 1918. La încheierea păcii, apartenenţa masonică a jucat un rol neaşteptat în defavoarea Ungariei care tocmai avusese proasta inspiraţie să interzică total şi chiar să pună la zid masonii. Astfel, România a avut un atu formidabil la tratativele de pace. Atunci cînd a fost nevoie de ea, masoneria română a fost acolo unde a trebuit şi şi-a făcut datoria.
