Aproximativ 5.000 de clujeni au vizionat ieri seară una dintre cele mai grandioase producții de operă din România. Opera Aida de Giuseppe Verdi a fost pusă în scenă în Piața Unirii din Cluj-Napoca, cu ajutorul a 450 de voluntari, care au întruchipat oastea faraonului și care au coleborat cu artiștii Operei Naționale Române din Cluj.
La realizarea acestui spectacol și-au dat concursul opt soliști, 60 de instrumentiști, 60 de coriști și 30 de balerini. Printre cei vcare au urcat pe scenă se numără Hector Lopez și Ștefan Ignat. Publicul a urmărit spectacolul impresionant, vreme de patru ore. Celor care s-au adunat în Piața Unirii pentru a urmări prestația artiștilor lirici și a voluntarilor li s-au adăugat cei care au preferat să stea pe balcoanele clădirilor din jur pentru a vedea mai bine spectacolul de operă.