Invitat în cadrul ediţiei de vineri a emisiunii „Vorbe grele” de la Antena 3, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a comentat alături de Victor Ciutacu rezultatele unui sondaj CURS realizat la comanda Jurnalului Naţional în perioada 11-16 iulie 2012 cu privire la prezenţa la referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu.
Read MoreLună: iulie 2012
STS a oprit linia telefonică specială, utilizată de Traian Băsescu
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a decis întreruperea serviciilor de comunicaţii speciale, utilizate de preşedintele suspendat Traian Băsescu, începând de vineri, orele 18:00.
Read MoreBăsescu şi misterul tricoului albastru. De ce îl poartă mereu în campanie
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a clarificat, vineri seară, misterul faptului că în perioada de campanie poartă acelaşi obiect vestimentar – un tricou albastru.
Read MoreUmilinţă pentru „U” Cluj la Târgu-Jiu
Universitatea Cluj s-a făcut de râs în primul meci al noului sezon şi a pierdut la scor de tenis în deplasarea de la Târgu-Jiu, 2-6 cu Pandurii.
Read MoreDivertisment în timpul verii în centrul Clujului – “Cluj City Break”
Evenimentele vor fi organizate în Piaţa Unirii şi pe bulevardul Eroilor. Din această cauză, în zilele de week-end va fi închisă circulaţia în această zonă.
Read MoreSwedish band Roxette prove a big hit in Cluj-Napoca, Romania
Swedish pop band Roxette’s gig in Cluj-Napoca last night was a big hit for the 22,000 fans present, who had the opportunity to listen to hit after hit at Cluj Arena.
Read MorePeste 20.000 de spectatori la concertul Roxette VIDEO
Peste 20.000 de spectatori s-au strâns pe Cluj Arena pentru a urmări cel mai important concert al verii din inima Transilvaniei. Suedezii de la Roxette au făcut un spectacol de zile mari, care a înfierbântat atmosfera.
Read MorePrima maşină fabricată în România
Prima maşină fabricată în România nu a fost Dacia. Puţini ştiu că industria auto românească a luat fiinţă în anul 1908 la Arad, potrivit masini.ro.
Read MoreConsiliul de Etică: Premierul Ponta nu a plagiat la teza de doctorat
Consiliul Naţional de Etică a decis, joi, că teza de doctorat elaborată de premierul Victor Ponta şi susţinută public în anul 2003 respectă cerinţele academice din acea perioadă şi este comparabilă din punct de vedere al acestor cerinţe cu alte teze de doctorat susţinute la acea vreme.
Read MoreUSL a depus plângere penală contra PDL-iştilor
Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, a anunţat joi după-amiază că Uniunea Social Liberală a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă ICCJ contra PDL-iştilor, prin grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor, prin care se cere începerea urmăririi penale împotriva a 15 persoane.
Read More