Jurnalul Naţional a realizat un studiu prin care au vrut să afle de câte ori a fost preşedintele României, Traian Băsescu, cinstit pe tot timpul mandatului.
Read MoreLună: iulie 2012
Tacticile secrete şi JOSNICE ale lui Traian Băsescu pentru a-şi păstra scaunul de preşedinte
Mihai Gâdea a prezentat în ediţia de joi seara a emisiunii Sinteza Zilei câteva tactici secrete pe care Traian Băsescu le-a aplicat în campaniile anterioare şi este destul de limpede că le foloseşteşi acum pentru a scăpa de demitere şi de a-şi amplifica puţinele şanse pe care le mai are de a-şi continua funcţia de preşedinte al României.
Read MoreDocumentul care demonstrează că la organizarea referendumului NU se impune un prag minim de prezenţă la vot. Actul, adoptat la Comisia de la Veneţia
Disputele pe tema referendumului continuă. Uniunea Social-Liberală dă publicităţii un document prin care Comisia de la Veneţia recomandă să nu se impună prag minim de prezenţă la referendum. În schimb, în motivarea Curţii Constituţionale se face referire la un alt document al Comisiei, prin care se recomandă ca legislaţia din domeniu să fie schimbată cât mai rar.
Read MoreSondajul de opinie care face lumină în starea politică actuală. Ce vor vota românii la referendum
Mai mult de jumătate dintre români spun că vor participa cu siguranţă la votul pentru demiterea preşedintelui, iar 67% dintre aceştia vor vota în favoarea demiterii, arată un studiu realizat de grupul Avangarde. USL ar obţine 61% din voturi, dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, în timp ce PDL are doar 18% din intenţiile de vot, conform aceluiaşi sondaj.
Read MoreDelapidatorul Nati Ariton îl acuză pe Mircia Giurgiu
Președintele BNS Cluj, fostul pușcăriaș Nati Ariton, îl acuză pe colegul său de confederație, deputatul independent Mircia Giurgiu, că ar avea interese ascunse legate de dezvăluirea trecutului penal al celui care conduce azi destinetele filialei clujene a Blocului Național Sindical. Nati Ariton a recunoscut faptul că a fost condamnat penal și că a stat la închisoare pentru delapidare.
Read MoreRL: Die Presse aruncă bomba: Victor Ponta angajează firma de PR a Gazprom şi a Guvernului rus pentru a-şi salva imaginea. G+ a făcut PR pentru Rusia în timpul conflictului din Georgia!
Ziarul austriac Die Presse scrie, în articolul „Premierul Ponta, în procesiune la Bruxelles” că premierul român „întăreşte rândurile pe frontul salvării imaginii sale cu agenţia de PR G+ Europe, care are în portofoliul său de clienţi, printre alţii, concernul energetic Gazprom şi Guvernul moscovit”, dezvăluie Hotnews.ro.
Read MoreDe ce nu putem avea un Someş navigabil
Cursul râului Someş nu are potenţial pentru a deveni canal navigabil, argumentează arhitectul Vasile Mitrea. El recomandă primăriei să-şi concentreze energia şi resursele pe un proiect de agrement, care să pună în valoare râul şi în perspectiva dezvoltării turismului.
Read MoreVeşti proaste pentru Băsescu. Ponta nu poate anula OUG în timpul vacanţei parlamentare
Premierul Ponta a declarat că Guvernul nu poate modifica Ordonanţa de Urgenţă privind referendumul, deoarece nu are dreptul să emită noi ordonanţe de urgenţă în perioada vacanţei parlamentare. Acesta a adăugat că Parlamentul ar urma să pună în acord legislaţia cu decizia CC.
Read MoreBrandul clujean Monesse se extinde în Maramureș
Brandul clujean Monesse, care a devenit o forță în lumea românească a modei de calitate, se extinde în Maramureș. ”Monesse by Monica Sălcudean vă invită la deschiderea noului boutique Monesse în Gold Plaza Baia Mare, în data de 15 iulie, pentru a beneficia de discounturi de -20% la orice articol achiziționat în ziua inaugurării!!!”, spun reprezentanții companiei clujene.
Read MoreDrum bun, domnule Leonard Orban
DE IOAN VLAȘINNumirea domnului Orban la Curtea Europeană de Audit de la Luxemburg m-a bucurat. Mă întristează doar faptul că nu pleacă mai repede. Motivul întristării mele este unul destul de simplu, eu am convingerea că domnia sa mai mult a încurcat lucrurile pe fondurile europene decât le-a făcut să meargă, cel puțin în acest an. Cunosc bine situația, cel puțin pe POSDRU, și am văzut că intervenția dânsului și obiecțiile formulate au blocat proiecte bine făcute și deosebit de importante, cum sunt de exemplu cele care ar fi permis prima perfecționare serioasă a corpului profesoral de după revoluție și trecerea de la transmiterea de cunoștințe la dezvoltarea competențelor.
Read More