Lună: ianuarie 2012

Alexandra are 24 de ani. A studiat Antrpologia Economică, locuieşte în Bucureşti, dar acasă, pentru ea, înseamnă Roşia Montană. Într-o scriosare emoţionantă ea povesteşte cum o companie străină a înghiţit o localitate întreagă, iar comunitatea a fost despicată. Citiţi mai jos, mărturia unei roşience despre ce reprezintă acea localitate minieră din Munţii apuseni şi cum s-a transformat viaţa oamenilor de acolo în ultimii ani.“Bună ziua,Numele meu este Bianca Alexandra Cobori, am studiat Antropologia Economică şi în prezent mă ocup de Management Cultural. Am 24 de ani, locuiesc în Bucureşti şi pentru mine Roşia Montană reprezintă, dincolo de o chestiune amplu controversată, acasă.Am plecat în urmă cu cinci ani dintr-un loc sărăcit forţat, cu o comunitate despicată, cu oameni independenţi şi mândri transformaţi peste noapte în cerşetori la uşile unei companii apărute din senin şi de niciunde; dintr-un loc controversat în care planurile de viitor, principiile, valorile sau priorităţile fuseseră şterse ca prin minune şi înlocuite de un parvenism şi pierdere a verticalităţii ce păreau să convină ambelor părţi. Oamenii deveneau bogaţi peste noapte şi plecau dintr-un loc în care parcă nu fuseseră niciodată, în timp ce o companie străină fără vreo istorie sau responsabilitate, înghiţea încetul cu încetul, o localitate întreagă şi făcea presiuni fantastice asupra oamenilor ce-şi păstrau încă scepticismul.

Bisericile din Transilvania reiau o tradiție veche de câteva secole, care a fost întreruptă de comunism. Este vorba de înființarea de școli confesionale. Acestea sunt școli private, finanțate de Biserică, al căror scop însă nu este profitul, ci furnizarea unei educații de cea mai înaltă calitate pentru pregătirea viitoarelor elite.