Lituania a aniversat, joi, 20 de ani de la declararea independenţei sale faţă de Moscova, ea fiind republica sovietică ce a dat startul destrămării URSS.
Read MoreLună: martie 2010
România continuă să aibă probleme cu imparţialitatea justiţiei, discriminarea şi corupţia
Raportul Departamentului de Stat american privind respectarea drepturilor omului critică discriminarea romilor în România, condiţiile din închisori şi limitarea libertăţii religioase, semnalând abuzuri împotriva femeilor, lipsa de imparţialitate a justiţiei şi persistenţa problemei corupţiei.
Read MoreBăsescu speră ca Parlamentul să aprobe planul privind scutul antirachetă înaintea summitului NATO
Preşedintele român, Traian Băsescu, aflat în vizită în Japonia, a declarat joi că speră ca Parlamentul să aprobe planul american antirachetă înaintea summitului NATO de la Lisabona, de la sfârşitul acestui an, relatează cotidianul Yomiuri.
Read MoreCulmea obedienţei: “Merinerul”, ales membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă
Preşedintele Traian Băsescu a fost ales joi, prin vot, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, instituţie care funcţionează sub prezidiul Academiei Române. Numirea lui Traian Băsescu a fost votată în unanimitate, propunerea venind din partea Prof. Univ. Dr. Vasile Cândea, preşedintele Academiei. (NewsIn).
Read MoreRomânia luptă cu criza dând oameni afară şi crescând productivitatea
Preşedintele Traian Băsescu le-a explicat, miercuri, la Tokio investitorilor japonezi prezenţi la un forum de afaceri româno-nipon că o metodă prin care patronatul românesc a găsit soluţii de creştere în anul 2008 a fost trimiterea angajaţilor şomaj, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Read MoreA câştigat procesul intentat Poliţiei Române pentru ridicarea maşinii
Un şofer bucureştean ar putea fi despăgubit cu 600 de lei, după ce a dat în judecată Poliţia Rutieră pentru ridicarea maşinii.
Read MoreAuto: Porsche 918 Super Hybrid Spyder, un concept aproape de producţia în serie
Porsche ia serios în considerare ideea de a produce în serie modelul 918 Spyder, care a fost prezentat sub formă de concept la Salonul Auto de la Geneva de anul acesta, relatează worldcarfans.com, care citează publicaţia Autocar.
Read MorePeste 5,5 milioane de pacienţi ar putea plăti, din aprilie, cu 40% în plus pe medicamentele compensate
Peste 5,5 milioane de pacienţi români cu boli cronice vor plăti, de la 1 aprilie, în medie cu 40% în plus pe medicamentele compensate, dacă proiectul de contract cadru al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va fi aprobat de guvern, spun reprezentanţii producătorilor de medicamente.
Read MoreFuneriu vrea să modifice bacalaureatul, care ar urma să aibă doar două probe scrise
Examenul naţional de bacalaureat ar putea fi modificat din nou, urmând să aibă doar două probe scrise, potrivit proiectului noii legi a educaţiei, elaborat de ministerul condus de Daniel Funeriu.
Read MoreTrei români figurează în topul Forbes al miliardarilor lumii
Dinu Patriciu se menţine anul acesta în topul miliardarilor lumii întocmit de Forbes, în care revine şi Ion Ţiriac, după ce anul trecut nu a mai figurat în clasament, şi, în premieră, apare Ioan Niculae, patronul InterAgro, cu afaceri în domeniul agriculturii.
Read More