Cooperarea militară dintre Rusia şi Alianţa Nord Atlantică a fost restabilită în totalitate, anunţă presa militară rusă.
Read MoreLună: ianuarie 2010
CSM cere magistraţilor un punct de vedere cu privire la proiectul Legii de pensii
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a adresat asociaţiilor profesionale şi organizaţiilor sindicale ale personalului auxiliar invitaţia de a participa vineri, ora 12.00, la sediul CSM pentru a elabora un punct de vedere comun asupra conţinutului proiectului Legii sistemului unitar de pensii.
Read MoreAnchetatorii sunt aproape de identificarea celorlaţi patru suspecţi ai jafului din Pasul Gutâi
Şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme, procurorul Marius Iacob, susţine că anchetatorii sunt aproape de a-i identifica şi pe ceilalţi patru suspecţi ai jafului din pasul Gutâi, din septembrie 2009, unii dintre ei posibil de altă naţionalitate.
Read MoreBarac Obama anunţă că Statele Unite părăsesc Irakul şi Afganistanul
Preşedintele SUA Barac Obama a luat pentru întâia dată în Congresul american. Majoritatea posturilor de televiziunea americane au prezentat în direct discursul şefului Casei Albe.
Read More51,98% din traficul site-urilor romanesti e adus de motoarele de cautare – Google e pe primul loc
Cu 51,98% din totalul vizitelor efectuate pe Internet, motoarele de căutare sunt principala sursă de trafic pentru site-urile româneşti.
Read MoreA murit Traian Popescu (Macă)
Astă seară, a murit încă unul dintre cei mai iubiţi foşti deţinuţi politic: Traian Popescu (Macă).
Read MoreVotul de la APCE vizavi de rezoluția anti-discriminare a fost amânat
La 27 Ianuarie curent a avut loc ședința Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, unde, printe alte subiecte s-a discutat și Rezoluția privind Discriminarea pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen.
Read MoreUn document israelian prezintă relaţiile comerciale ale UE cu Iranul, inclusiv ale României
Un document al Ministerului israelian de Externe prezintă relaţiile comerciale strânse ale statelor membre ale Uniunii Europene cu Iranul, inclusiv ale României, în pofida solicitărilor Bruxelles-ului de înăsprire a sancţiunilor economice împotriva Teheranului, relatează site-ul ynetnews.com.
Read MoreIranul a spânzurat doi opozanţi acuzaţi că sunt „duşmani ai lui Dumnezeu”
Iranul a executat, joi, prin spânzurare doi opozanţi acuzaţi că sunt „duşmani ai lui Dumnezeu” şi aparţin unei grupări monarhiste, potrivit agenţiei ISNA, care citează un comunicat al Procurorului de la Teheran şi pe avocatul unuia dintre cei doi condamnaţi.
Read MoreKronospan believes 2010 will be a year of economic rebound
Kronospan Sebes, part of Austrian group Kronospan and one of the leading players on the wood processing market, expects a 714 million-RON (194.1 million-euro) turnover for this year, up 20% in RON against 2009.
Read More