
Lucrările de asfaltare a tronsonului de autostradă Gilău – Turda se apropie de sfârşit. Premierul Emil Boc, care a vizitat azi şantierul autostrăzii Transilvania din judeţul Cluj, a declarat că, pentru finalizarea asfaltării, ar mai fi nevoie de doar 10 zile cu vreme bună.Deja, au fost asfaltaţi 39 de kilometri din cei 42, cât măsoare tronsonul autostrăzii aflat în lucru. Pe 33 de kilometri, angajaţii constructorului, compania Bechtel, au turnat inclusiv stratul de uzură. Tronsonul va trebui să fie inaugurat în data de 1 Decembrie, chiar dacă nu vor fi gata toate bretelele rutiere de acces.
Potrivit ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, costurile vor urca, pentru acest segment, până la 12 – 15 milioane de euro pentru un kilometru. Radu Berceanu a declarat că preţul i se pare rezonabil, în condiţiile în care terenul a fost unul accidentat, iar în el sunt incluse costurile proiectării şi exproprierii terenurilor pe care este construită autostrada.
Tot Radu Berceanu a afirmat că Bechtel ar trebui să continue construirea autostrăzii, până la Târgu-Mureş. El crede că, pentru tronsonul Târgu-Mureş – Braşov, ar trebui găsită o nouă formulă. Şi anume, ori să găsească Bechtel surse de finanţare pentru lucrări, ori ele să fie încredinţate unei alte firme. Şi asta pentru că statul român nu dispune de banii necesari, astfel că, dacă ar fi păstrată actuala formulă de decontare, statul ar avea bani să finanţeze lucrările într-un ritm care ar permite încheierea lor abia în anul 2018, a spus Radu Berceanu.