Zilele Filmului Românesc la TIFF 2012



Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilbvania – TIFF, una dintre cele mai așteptate secțiuni, vine în anul acesta, așa cum și-a obișnuit publicul, cu filme în premieră absolută și producții recente care-i vor ține în priză pe spectatori timp de trei zile, între 7 și 9 iunie. Astfel, 11 lungmetraje și 16 scurtmetraje fac parte din selecția pe 2012 a Zilelor Filmului Românesc de la TIFF. Ea a fost realizată de directorul artistic al Festivalului, criticul cinema Mihai Chirilov. Proiecțiile filmelor româneşti vor începe încă de miercuri, 6 iunie. Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF va avea loc între 1 – 10 iunie la Cluj-Napoca, iar la Sibiu, într-o a șasea ediție, între 13 și 17 iunie. TIFF este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR).

În premieră absolută, cu câteva luni înainte de lansarea oficială, cinefilii din Cluj vor avea ocazia să vizioneze noul film al lui Florin Piersic Jr., „Killing Time”, o parodie a filmelor-noir cu asasini plătiți. „Doi ucigași cu simbrie își așteaptă viitoarea victimă într-un apartament gol. Orele se scurg. Tensiunea crește. Glumițele nevinovate se transformă în împunsături ironice. Insultele devin amenințări. Va curge sânge”, după cum a remarcat Mihai Chirilov despre „Killing Time”. Florin Piersic Jr. e implicat în acest film în triplă ipostază: ca regizor, scenarist și actor. În distribuţie i se alătură Cristian Ioan Gutău, Daniel Popa, Olimpia Melinte și Florin Zamfirescu.

De o primă proiecție cu public va avea parte și filmul „Și caii sunt verzi pe pereți”, al treilea lungmetraj realizat de Dan Chișu. Filmul vorbește despre iluzia îmbogăţirii peste noapte, iluzie pe care două cupluri o trăiesc diferit: unul are un bilet câştigător la loterie, însă cu un alt nume scris pe el, iar celălalt cade în plasa loteriilor online false. În distribuție apar actorii Ionuţ Vişan, Anca Florescu, Adrian Titieni, Tudor Smoleanu, Nicodim Ungureanu, Oxana Moravec, Constantin Ghenescu, Coca Bloos și Oreste Teodorescu.

O altă premieră absolută este și comedia „Despre oameni și melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, actualul preşedinte al festivalului TIFF. Este vorba despre povestea unor muncitori care încearcă să-și salveze fabrica aflată în faliment, undeva la începutul anilor ’90, apelând la o soluție inedită. Filmul îi reunește în distribuţie actorii Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă și Alina Berzunţeanu, alături de cunoscutul actor francez Jean François Stevenin și de fiul său, Robinson Stevenin.

Trei dintre peliculele recente vor concura, la rândul lor, în secțiunea dedicată filmului autohton: drama familială cu accente de thriller „Toată lumea din familia noastră” (r. Radu Jude), „Undeva la Palilula” – spectaculoasa producție a reputatului regizor de teatru Silviu Purcărete și „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (r. Adrian Sitaru), care le-a adus actorilor Bogdan Dumitrache și Adrian Titieni câte un trofeu Gopo, iar realizatorului cineast, un premiu pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, unde Bogdan Dumitrache a primit şi premiul pentru interpretare.Pentru prima dată la „Zilele Filmului Românesc”‘, cinefilii vor avea parte de un lungmetraj de animație intitulat „Crulic – drumul spre dincolo” (r. Anca Damian). Selecționat în numeroase festivaluri internaționale și nominalizat la premiile Gopo pentru Cel mai bun film, pelicula a bifat recent performanță de a concura în selecția oficială a celui mai important festival de animație din lume, cel de la Annecy, Franţa.

Radu Gabrea își aduce în premieră mondială la TIFF docu-drama despre sfârșitul Ceaușeștilor, „Trei zile până la Crăciun (Ultimele zile din viața Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu)”, în care Victoria Cociaș și Constantin Cojocaru joacă rolurile dictatorilor. Filmul reconstituie ultimele momente din viețile lor, după ce au părăsit sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român (PCR), cu elicopterul. Producţia combină scene filmate cu actori, interviuri cu martori direcți și imagini de arhivă.

Din meniul celor trei zile de film românesc nu lipsesc documentarele. Ivana Mladenović prezintă povestea a trei foști deținuți tineri după eliberare, în „Turn Off the Lights”, proiectat la Festivalul de Film Tribeca de la New York, Anca Hirte vine cu „Păcătoasa Teodora”, un film tulburător despre măicuțele din mănăstirile ortodoxe, iar Bogdan Ilie-Micu reface călătoria fascinantă a fotografului Mihai Barbu, cale de 26.000 de kilometri, în producţia „Un gând, un vis, Doyle… și-un pix”.

Anul acesta la TIFF este cel al regizoarelor române, prezente cu nu mai puțin de zece producţii în întreaga selecție Zilelor Filmului Românesc. Şapte dintre ele semnează realizarea a unor pelicule de scurtmetraj. Iulia Rugină vine cu două filme; primul, „Sink”, este parte dintr-un proiect al Școlii de actorie de film înființate de Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, iar al doilea, e un segment din tripticul „30-40-50”, regizat alături de Eva Pervolovici și Stanca Radu. Andra Chiriac prezintă „Reflex”, Rodi Cotenescu vorbește despre imigrație în „Grand Hotel Italia”, Cristina Iacob – despre birocrație în comedia În film la „Nașu'”, iar clujeanca Cecilia Felméri aduce puzzle-ul „Minute Infinite”.

„Breath” este filmul unui alt clujean, Bán Attila, ce intră pe listă alături de „Hello Kitty” (r. Millo Simulov), dublu nominalizat la Premiile Gopo. „De azi înainte” (r. Dorian Boguță), este desemnat Cel mai bun scurtmetraj românesc la Festivalul Next, „The Scream” (r. Sebastian Cosor), e votat ca Cea mai bună animație românească la Anim’est, vine alături de „Chefu’” al lui Adrian Sitaru sau „Tatăl meu e cel mai tare” (r. Radu Potcoavă). Un preview al secțiunii poate fi vizionat la acest link: http://youtu.be/a_q82ndo4P0.

Special la TIFF

Câteva surprize românești le-au fost rezervate spectatorilor și în cadrul Proiecțiilor speciale TIFF. „Kiddo”, în regia lui Millo Simulov, primul film interactiv din România, va testa reacția publicului din Cluj, într-o proiecție cu totul deosebită, în timpul căreia cei din sală vor putea decide soarta protagoniștilor în momente-cheie ale acțiunii, din variantele oferite de realizatori. Kiddo (Anamaria Maier) este o tânără cu o viață dificilă, care-și revarsă furia pe ringul de box. Mult prea des, viața ei ajunge la răscruce, punând-o în fața unor alegeri.

O proiecție specială la TIFF, în premieră, va avea și filmul care documentează povestea răvășitoare a cailor din zona Letea, „Gone Wild”. Realizat pentru canalul franco-german Arte de regizorul Dan Curean de la TVR Cluj, documentarul a fost dezvoltat în cadrul Discovery Campus MasterSchool.
Direct de la Cannes, unde figurează în selecția Semaine de la Critique, din partea Suediei, va veni la Cluj și scurtmetrajul regizorului stabilit la Stockholm, Ștefan Constantinescu, cu „Family Dinner”. Protagonista filmului este o femeie care schimbă sms-uri deocheate pe telefon, din baie, în timp ce soțul şi fiica pregătesc cina. Pe afiș, actorii Fanny Risberg, Michael Jansson şi Fanny Garanger.

Două alte producții românești apreciate vor rula în secțiunea Ziua HBO la TIFF sunt documentarele „Vorbitor”, de Radu Muntean și Alex Baciu, și „Doina Groparilor”, în regia lui Pavel Cuzuioc.

Cei din juriu…

În acest an, juriul care va decide câștigătorii Premiilor Zilele Filmului Românesc pentru Cel mai bun film, respectiv Cel mai bun Debut, este format din Michel Ciment, cunoscutul critic de film al revistei Positif, autor a peste 15 cărți de cinema, alături de Guilhem Caillard, critic de film pentru publicația canadiană Panorama-cinéma și selecționer pentru Cinemania Film Festival din Montreal, și Vincenzo Rossini, director artistic al Festivalului Internațional de Film de la Milano.

Related posts

Leave a Comment