
Editorialistul de la Gândul, Cristian Tudor Popescu, spune că prin măsurile asumate, Guvernul Boc condamnă la moarte şi foamete zeci de mii de români.
„Văd că nu se spune în mod clar acum pe care ministrul de Finanţe din 1997 Ciumara l-a formulat atunci foarte clar: Mai bine să moară acum o mie de oameni, decât un milion mai târziu. Toţi cei care vor vota pentru aplicarea acestei măsuri, trebuie să fie conştienţi de acest lucru. În numeroase familii care au bugetari şi pensionari, nişte oameni vor muri. Mii, zecii de mii vor muri. Nu vor avea alimente, bani de încălzire, bani de medicamente. Nu înţeleg cum un politician poate să-şi asume condamnarea la moarte a unor oameni ca pe nişte trădători. Asta îşi asumă acum cei de la Putere. Eu nu aş putea-o face”, a declarat la Realitatea TV, Cristian Tudor Popescu.
„Cred că semnalul cel mai prost pe care îl dă acest guvern este că nu se răzgândeşte. A avut de la început o atitudine anti-socială frontală. Pentru domnul Boc e de neconceput să tragi fără avertizare, fără să strigi „Mâinile sus!” şi fără amortizor de la început. Acest guvern este într-o nevoie acută de consultanţi psiho-sociali”, crede jurnalistul Emil Hurezeanu.
„Există oameni cu discernământ mai limitat că domnul Boc nu doarme nopţile cum să facă să nu omoare oameni. Domnia sa se află între ciocanul Traian Băsescu şi nicovala clientela politică a PDL, având în frunte pe şhogunii Blaga, Videanu, Berceanu. Ce am văzut acolo este o încăierare politică ordinară”, a adăugat CTP.
Jurnalistul a criticat şi ideea unui referendum pe scăderea pensiilor şi salariilor: „Cu destul de mult timp înainte ca PSD să avanseze ideea referendumului, am spus ca pe un exemplu absurd pentru reducerea numărului de parlamentari pe care l-a folosit domnul Băsescu. Spuneam mai vreţi un referendum cu 80%. Pe pensii şi pe reducerea salariilor. Nu sunt de acord cu ea. E la fel de populistă – propunerea PSD – precum a fost cea a lui Băsescu. Astfel de măsuri sunt executive şi trebuie luate de oameni care au încrederea populaţiei.”