Younify, aplicaţia dezvoltată de IT-ştii clujeni care ar putea înlocui cardul bancar

O echipă de informaticieni din Cluj lucrează la o aplicaţie de telefon mobil care ar putea prelua o mare parte a tranzacţiilor derulate de pe cardurile bancare. Cu ajutorul acestei aplicaţii, utilizatorii vor putea face cumpărături on-line, însă vor putea plăti direct din cont şi cumpărăturile făcute în magazinele care îşi vor instala sistemul. Prima dată, aplicaţia va fi disponibilă în Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. De asemenea, vor fi vizate şi alte pieţe emergente, precum Africa de Sud.

Aplicaţia Younify, dezvoltată de informaticienii români, ar putea revoluţiona sistemul de plată on-line. Această aplicaţie, instalată pe telefonul mobil, ar putea înlocui în viitor cardurile bancare, crede omul de afaceri Bogdan Herea, care a investit în firma care dezvoltă această aplicaţie. ”Younify este un sistem care dematerializează facturile de pe hârtie în mediul electronic. De asemenea, el este şi un sistem de management al facturilor şi va permite şi plata acestora”, a spus Bogdan Herea.

 

Aplicaţia oferă un grad ridicat de siguranţă pentru utilizatori, deoarece tranzacţiile sunt protejate de un sistem de parole, mai spune Bogdan Herea. ”În etapa a doua a dezvoltării sale, aplicaţia va permite utilizarea ei pe platformele de e-commerce şi la comercianţii înrolaţi în sistem. Practic, va fi lansat un ordin de plată din contul utilizatorului în cel al comerciantului şi va exista şi o avertizare”, a mai spus Bogdan Herea.

 

Reprezentanţii băncilor spun că astfel de aplicaţii pot contribui la dezvoltarea economiei digitale. Ei cred că, pe viitor, vor exista tot mai multe astfel de produse informatice.

Related posts

Leave a Comment