
În cadrul unor teste efectuate în Italia, unde şofranul este cultivat pe suprafeţe mari, persoanele în vârstă suferind de degenerare maculară au primit în fiecare zi câte o pastilă cu şofran, timp de trei luni. În următoarele trei luni, voluntarii au primit un medicament placebo.
Al doilea grup de studiu a primit pastilele în ordine inversă. În total, la acest studiu au participat 25 de voluntari.
„Toţi pacienţii au relatat o îmbunătăţire a vederii în perioada în care au primit pastilele cu şofran. Însă după ce nu le-au mai primit, efectele benefice au dispărut cu rapiditate”, a explicat coordonatoarea studiului.
„Formula chimică a şofranului este foarte complexă. Această plantă are proprietăţi cunoscute antioxidante, însă nimeni nu a studiat efectele ei asupra vederii”, a adăugat cercetătoarea italiană.
Ea consideră că şofranul, folosit pe scară largă în bucătăria spaniolă şi în cea indiană, influenţează concentraţia de grăsimi de la nivelul globului ocular, făcând ca celulele vizuale să devină „mai puternice şi mai rezistente”.
Şofranul este folosit în medicina tradiţională pentru a trata diverse maladii, inclusiv cancerul şi depresia. Această plantă are şi alte proprietăţi benefice, stimulând circulaţia oxigenului şi împiedicând moartea celulelor.