CFR Cluj a terminat la egalitate, 1-1, meciul cu Astra Giurgiu, din etapa a 11-a a Ligii I.
Duelul celor mai în forme echipă din Liga I s-a terminat nedecis în Gruia, acolo unde CFR Cluj şi Astra Giurgiu au terminat la egalitate, 1-1.
Cele două reuşite au fost marcate în minutele 6 ale fiecărei reprize şi, după ce scorul a fost deschis de către gazde, prin Jakolis, Denis Alibec a egalat în a doua repriză. Totuşi, clujenii puteau cuceri toate cele trei puncte, însă „capul” lui Cristian Lopez a fost scos in-extremis de către Silviu Lung jr. în minutul 71. „Eu zic că am dominat acest meci cu excepţia primului sfert de oră din a doua repriză şi cred că meritam să câştigăm astăzi. Am avut ocaziile cele mai clare”, a spus tehnicianul clujenilor, Francisc Dican, la finalul partidei.
După acest rezultat, CFR a urcat pe locul 7 provizoriu, cu 13 puncte, iar acum se pregăteşte de meciul cu CS Baloteşti, din Cupa României. AICI puteţi vedea cum s-au marcat cele două goluri în Gruia.