Victor Ponta și Crin Antonescu, mai periculoși decât cianurile!

De Daniel Buda, preşedintele PDL Cluj

USL dă dovadă încă o dată de ipocrizie crasă, punându-i pe cei 19 parlamentari uslași să se ocupe de Roşia Montană, acest proiect de o importanță majoră pentru România, fără ca aceștia să fie măcar specialiști în domeniu. Mai mult, acești parlamentari, în frunte cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, intenționează să se deplaseze la Roșia Montană, la insistențele lui Victor Ponta, și să se uite, ca pisica în calendar, la un tărâm binecuvântat de Dumnezeu, pe care vor să îl transforme, încet dar sigur, în iadul de pe pământ.Prezența celor 19 corifei atotștiutori din comisia parlamentară la Roșia Montană, nu va lămuri cu nimic spinoasa problemă a mediului, cu care se va confrunta această zonă. USL dorește să creeze falsa impresie a inițierii unui dialog între putere și societatea civilă implicată în problema Roșia Montană însă, în fapt, nu se urmărește altceva decât atribuirea prin lege a contractului cu RMGC care să aibă ca și rezultat acordul de exploatare cu o redevență insignifiantă către statul român.

Stimați parlamentari: nu transformați România într-o societate cianurizată și retrageți proiectul din Parlament. Altfel, ne vom întoarce la vremurile în care spuneam că “Munții noștri aur poartă/ Noi cerșim din poartă în poartă”.

Related posts

Leave a Comment