Campioana României a început returul Diviziei A de baschet masculin cu o victorie asupra rivalei ultimilor ani, CSU Ploieşti, 77-67.Sala Sporturilor “Horia Demian” a gemut din nou de lume la şapte luni după celebra finală dintre “U” Mobitelco şi CSU Ploieşti. Cele două rivale din baschetul românesc s-au întâlnit din nou la Cluj, de această dată în prima etapă a returului, iar clujenii au avut din nou câştig de cauză, dar tot după un meci aprig disputat. Prahovenii, cu revenitul Arvydas Cepulis încă din prima secundă pe parchet, au dominat începutul de joc, iar lituanianul a făcut ce a vrut de la linia de trei puncte. La finalul primului sfert oaspeţii aveau opt puncte pe tabelă, 24-16, însă ardelenii s-au adunat în pauza dintre cele două sferturi, iar în al doilea au fost mai atenţi în apărare, în special asupra lui Cepulis şi mult mai eficienţi în atac. Elevii lui Marcel Ţenter nu doar că au anulat avantajul ploieştenilor, dar au intrat la vestiare şi cu două puncte diferenţă. Sfertul al treilea a fost cel mai echilibrat din întreg meciul, astfel că înainte de ultimele 10 minute clujenii aveau un singur punct avans pe tabelă, 54-53. În ultimul sfert ardelenii au avut aceeaşi apărare agresivă din precedentele două părţi ale meciului, au profitat şi de câteva mingi pierdute lejer de către adversari, în atac au reuşit să fructifice şansele ivite şi au început să se distanţeze uşor pe tabelă. Aruncările disperate de la trei puncte ale ploieştenilor nu şi-au atins ţinta, “liberele” nu au fost o problemă pentru alb-negri, astfel că aceştia au obţinut o victorie care nu contează prea mult în clasament, dar valorează enorm pentru moralul următoarelor partide, 77-67.