”Varza a la Cluj” pe înțelesul scriitorilor clujeni


Ieri au avut loc lansarea antologiei „Varză a la Cluj” cu sub-titlul „Bucate felurite de scriitori povestite” în cadrul reuniunii de toamnă-iarnă a membrilor Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj. Lansarea antologiei a fost precedată de lansări de carte maraton.

Este vorba despre Irina Ungureanu: „Eugen Ionescu, absurdul ca apocalips al utopiei”, Ligia Tudurachei: „Cuvinte care ucid. Memorie literară în romanele lui Eugen Ionescu”, Aurel Rău: „80 de poeme”, Doina Cetea: „Ierboaia” (poezie), Tatiana Dragomir: „Carta aurită” (roman), și Irina Petraș: „Locuirea cu stil și Literatura română contemporană. Prelungiri etc..”


Antologia „Varza a la Cluj”

Antologia „Varza a la Cluj” este o colecție de rețete de mâncăruri culese și scrise de 48 de scriitori, poeți, dramaturgi, membrii ai Uniunii Scriitorilor, sub forma unor mici opere literare sau ”condimentate ” de mici fragmente literare. Rețetele, deși sunt ingenioase prin felul în care sunt scrise, se pot prepara și consuma. Cu ocazia lansării antologiei a avut loc un concurs de gătit în cadrul căruia scriitori și-au putut demonstra îndemânarea lor în bucătărie, aducând preparatele propriilor rețete date exemplu în carte. Astfel, bucătarii-scriitori ale primelor două, cele mai gustoase preparate culinare votate, fiind premiați cu câte o sticlă de șampanie. Scriitorii au gătit supe, aperitive, fripturi, preparate cu varză, cartofi, legume, deserturi, toate felurile de mâncare atât de gustoase încât nu te puteai opune ispitei de a degusta din fiecare cate puțin.

Pasiunea pentru gătit a scriitorilor, nu e deloc nouă, compunerea rețetelor de către aceștia a existat încă din secolul XIX. Mircea Popa face un excurs de istorie literară și află că de la 1800 scriitorii scriau rețete care erau căutate de toată lumea tocmai pentru că erau scrise bine. Ideea ingenioasă de a scrie o astfel de antologie de rețete culinaro-literare a fost a doamnei Irina Petraș, scriitoare și Președintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, acum câțiva ani. Mai exact în anul 2007, când a avut loc Colocviul Național al Tinerilor Scriitori și când la sediul de la Cluj s-a editat un volum cu 100 de scriitori tineri, numit ”Literatură tânără 2007”. ”Fiindcă nu am dorit ca lansarea volumului să fie una cenușie, am vrut ca lansarea să fie și ea tânără și am propus scriitorilor filialei clujene să gătească, cine dorește, bunătăți care să fie degustate la lansare, deci, lansarea să fie urmată de acest concurs gastronomic. La competiție s-au înscris scriitorii cu mult entuziasm și cu multă plăcere și chef de joc, evenimentul ieșind cu totul deosebit”, povestește coordonatoarea.

Pentru că în fiecare toamnă, Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România are reuniunea de toamnă-iarnă, de fiecare dată, fiind vorba de o perioadă dinaintea sărbătorilor, președinta filialei s-a gândit cu această ocazie, să se întâmple și la Cluj ceva sărbătoresc, așa că a propus colegilor săi să editeze împreună acest volum care să fie rețete pe bune, cine le urmează să chiar fie condus către un fel de mâncare comestibilă dacă nu super gustoasă și în același timp să fie completată această rețetă cu un text literar, dar pe teme culinare, pe teme gastronomice. Așa s-a întâmplat că în urma provocării au rezultat 48 de rețete culinaro-literare. De la poeme glumețe, la poeme serioase, de la confesiuni despre feluri de mâncare din copilărie până la studii de literatură pe tema scriitorii și gastronomia, până la eseuri sobre, ca de exemplu ”Cum se mănâncă la Thomas Mann”, toate soiurile de texte, toate soiurile de genuri și specii literare sunt reunite aici. Sunt nenumărate feluri de mâncare, multe cu varză pentru că Varza a la Cluj, a indus această idee, de a scrie și rețete cu varză.

Titlul volumului vine de la faptul că scriitori au dorit să fie un titlu deosebit care să fie legat de idea de Cluj, de ideea de mâncare a la Cluj și care să aibă și farmec, să atragă. ”S-a întâmplat să se ivească pur și simplu dintr-o discuție pornind de la ideea că n-am cerut un fel de bucate, n-am cerut un anumit fel de ingrediente, le-am lăsat liberă de tot alegerea și există o formulă colocvială, ”e ordonat, nu e varză”. De la ideea că acest volum e varză (neordonat), a venit imediat următoarea idea, ”Varză a la Cluj” și cu sub-titlul ”Bucate felurite de scriitori povestite”, să știe lumea despre ce e vorba. Deja colegii care au fost de față la acest eveniment și-au mărturisit regretul că n-au apucat să participe la volum, ca autori, însă lucrul acesta se va vindeca fiindcă toate lucrările noastre le vom posta pe site-ul filialei și deci vor putea fi completate, vor putea crește până la un tratat de gastronomie” a mai adăugat Irina Petraș.

Varza a la Cluj în viziunea autorilor….

”Este o carte alcătuită de scriitorii filialei clujene, sunt 47 de scriitori care au scris aceste rețete într-un mod literar, cu atât mai savuroase. Cele mai multe sunt rețete foarte practice care se pot găti. Unele sunt de prin bucătărie, unele sunt mai fanteziste însă și acelea se pot pune în rețetarul fiecărui om. Sunt genuri foarte diverse, de la poezii, care sunt de fapt rețete culinare până la amintiri despre mâncărurile preparate în bucătăria bunicilor sau a mamelor, mici povestiri, eseuri despre mâncăruri, deci toate genurile literare ” a declarat Ion Cristofor, poet și pictor clujean. Poetul a participat în antologie cu poezia rețetă-culinară ”Salată Europeană.”

”Ideea de astăzi a scos din noi și partea mai puțin literară. A găti este un act de creație și până la urmă, rețetele pe care noi le-am propus ne-au solicitat și din punct de vedere creativ literar. În volum, eu am propus o rețetă de supă de roșii pe care eu am numit-o ”Răsărit și apus de soare pe malul unei supe de roșii”. Este o rețetă de la mama mea și totul se întâmplă ca într-o proză scurtă, până la urmă toată rețeta aceasta are personaje, are fir epic, are tot ceea ce-i trebuie ca să poată să fie citită de la cap la coadă” a precizat scriitoarea Mariana Gorjic.

”Ideea proiectului este una năstrușnică, așa cum sunt toate ideile pe care le are doamna Irina Petraș, iar ideile năstrușnice prind bine în vremurile astea și în timpurile de azi. Cât mă privește am participat cu două rețete: rețeta de „Tort din bezele cu ciocolată” și rețeta unui „Tort vrăjitoresc”. Prima este logic, alcătuită din amestec de straturi de bezele cu ciocolată, „Tortul vrăjitoresc” e mai complicat și mai interesant pentru că în pasta de ciocolată se pune și piper, aceasta este taina tortului vrăjitoresc, prin urmare este un tort dulce dar ușor piperat. Am mai prezentat, tot ca o curiozitate în ”Varza a la Cluj” și minunatele rețete din suita de povestiri ”1001 de nopți”. Acolo există un adevărat paradis culinar care încurajează ideea că e bine să nu uitam de Carpae Diem și să ne bucurăm de ceea ce ne este dat” a mai adăugat și scriitoarea Ruxandra Cesăreanu.

Supa de roșii a doamnei Mariana Gorjic și tortul din bezele al doamnei Ruxandra Cesăreanu au putu fi degustate în timpul evenimentului.

Lansare de carte maraton: Aurel Rău: ”80 de poezii”

Cartea poetului Aurel Rău, care a fost lansată ieri la Uniunea Scriitorilor, se numește ”80 de poezii” și este o antologie de autor, pe care a făcut-o personal, printr-un criteriu de selecție valoric, din majoritatea cărților pe care le-a publicat de-a lungul anilor, în felul acesta devenind și o viziune de ansamblu asupra scrisului său poetic atunci când cineva citește această carte. De asemenea ea este și un punct de vedere despre poezie, exprimat prin fapte.

Volumul reprezintă cele mai dragi poezii ale autorului, care reflectă și evoluția sa literară într-un timp în care sunt reflectate mai multe climate poetice care vin dinspre diverse generații care au onorat, au fericit sau nefericit, într-un fel sau altul poezia românească din a doua parte a secolului douăzeci, mai ales. ”Îmi sunt dragi multe dintre aceste poezii, unele sunt și arte poetice, altele din ele sunt și o replică la timp, la condiția literaturii într-o perioadă de cenzură după cum sunt și exprimări ale eului, sunt evoluții intre lumea interioară a gândurilor și sentimentelor și lumea exterioară, românească sau internațională în care viața m-au purtat pașii, să zicem, ca purtător de condei prin lume” a spus, autorul volumului, poetul Aurel Rău.

Related posts

Leave a Comment