Un teren minat numit: Republica Moldova

Cine crede că Republica Moldova este un stat care are astăzi vocaţie democratică şi europeană se înşeală amarnic. Şi eu am fost luat de valul schimbării guvernării comuniste cu una cu titulatură democratică.Am văzut cum noua guvernare basarabeană era pofticioasă să schimbe cât mai urgent stuctura comportamentală, că vrea să materializeze nişte reforme democratice. Am fost alături de protestatarii din Chişinău care a dat jos o dictatură cu faţă umană într-o tendinţă democratică. Am salutat unele măsuri adoptate de noua guvernare care arătau că parcă în societatea basarabeană există o schimbare. Doar că ulterior am resimţit aceleaşi accente arhicunoscute, edificarea unui stat închis, antiuman, dar cu o suprafaţă anunţată democratică. Alte măşti, aceeaşi piesă. Nu ştiu dacă goana după capital şi fonduri străine a mai sporit bugetul statului moldav, dar este adevărat că astăzi acolo există o populaţie sărăcită şi blegită de reprezentanţii statului. Şi este adevărat că se fură ca în codrul mare. Valul de scumpiri a accentuat tendinţa că Republica Moldova este un stat care mai răsuflă îngreunat şi de abia mai rezistă să îşi îndeplinească îndatoriile faţă de cetăţeni. Reprezentanţii structurilor de forţă au rămas acceaşi şi se războiesc cu persoanele cu alte convingeri politice, mai ales că au posibilitatea să manevreze prin oamenii politici care îi au la îndemână în formula guvernamentală actuală. Sunt tocmai patru partide în Alianţa pentru Integrare Europeană(AIE). Şi aici titulatura nu are de afacere cu scopul propus de aceste formaţiuni, care este acela de se căptuşi şi a promova propriile interese. Şi atunci cu ce sunt mai diferiţi decât „foştii” comunişti ai lui Vladimir Voronin?! Nu am văzut o reformă adecvată care ar fi edificată în societatea moldavă. Nu am văzut să se propună o revenire la judeţe, adică să se schimbe sistemul teritorial administrativ, după spiritul şi politica europeană. În schimb, îi reperăm pe un fost ministru al securităţii Anatol Plugaru ca mare lider de opinie şi expert în democraţie sau alte feţe controversate şi împotmolite în conexiuni ai mafiei transfrontaliere. Mă întreb, dacă a fost trecut în rezervă unul din ccei mai veninoşi şefi ai contrainformaţiilor moldoveneşti Ion Mahu care s-a ocupat de fenomenul românesc şi prooccidental în perioada comunită? S-a ocupat zelos, nu de la casa din Buicani sau Botanica. Am citit cu interes faptul cum a fost reperat premierul Filat la Washington şi ce succes important a obţinut acesta prin creditarea cu 262 mil de dolari, pe care SUA i-a oferit Chişinăului. Mă înteb dacă vor ajunge tuturor celora care jinduiesc şi stau la rând să faulteze bugetul statului. Sau vor aştepta să vină alegerile ca să cerşească şi să milogească totodată la Bucureşti şi Moscova( cu unele detalii vom reveni altădată). Până una alta, unii manipulatori tradiţionali de la Chişinău insistă să bată apa în piuă, ba că vin alegerile anticipate sau că reforma constituţională va fi realizată mâine. Şi dacă este să vedem plecarea din partidul comuniştilor a unor „fosile” pan-sovietice şi pledarea spre accederea spre guvernare şi sprijinirea la funcţia de preşedinte a lui Marian Lupu, ne punem mari întrebări. Mai ales că „atleţii moldovenismului” se pare că i-au convins pe reprezentanţii Partidului Democrat să menţină sintagma „limba moldovenească” în constituţia moldovenească.
Cu ce sunt mai buni actualii „democraţi”, decât foştii comunişti-că fură şi aceştia ca şi ailalţi la drumul mare şi se preocupă de propriile interese. Doar că azi ideologic se arată îmbrăcaţi în alte haine. Şi atunci te întrebi, cine de fapt a învins în alegerile din anul 2009 şi pentru cine şi-au dat voturile românii basarabeni?

N.B. Prietenul meu, deputatul Adrian Gurzău s-a artatat de mai multe ori că îmi sprijină punctul meu de vedere…

Related posts

Leave a Comment