EXCLUSIV. Ultimul obiect personal al lui Iuliu Maniu se află la Londra. Batista cu care a fost șters pe frunte în clipa morții este păstrată la Centrul Cultural Român

Data de 5 februarie marchează o comemorare deosebită, cea a morții lui Iuliu Maniu, artizanul Unirii Transilvaniei cu România. El a trecut la Domnul în anul 1953, închis în temnița de la Sighetu Marmației, pentru curajul de a se fi opus bolșevizării României. În ceasul morții, gardienii bolșevici de la Sighetu Marmației i-au permis fostului redactor-șef al ziarului PNȚ, Dreptatea, Nicolae Carandino, să îl ajute pe Iuliu Maniu. Nicolae Carandino i-a șters fruntea lui Iuliu Maniu cu o batistă, pe care a păstrat-o ca pe o relicvă sfântă. Ulterior, după eliberare, Nicolae Carandino i-a dăruit această batistă lui Ionel Pop, fost membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, fost președinte al Camerei Deputaților, strănepot al lui Simion Bărnuțiu și nepot al lui Iuliu Maniu.Batista i-a fost dăruită apoi unui alt nepot al lui Iuliu Maniu, practc, un nepot prin alianță, marele om politic Ion Rațiu, fostul candidat al PNȚCD la Președinția României în anul 1990. ”Nu știu prin ce concurs de împrejurări această batistă a ajuns în posesia tatălui meu”, mărturisește fiul lui Ion Rațiu, Nicolae Rațiu. Această batistă, împreună cu plicul de hârtie în care a fost păstrată de către Ionel Pop, a fost înrămată și este păstrată la Centrul Cultural Român din Londra. Batista este proprietatea Rațiu Family Foundation și poate fi văzută la sediul Centrului creat de familia Rațiu, în Manchester Square din capitala Marii Britanii.

Iuliu Maniu s-a născut în anul 1873 în satul sălăjean Bădăcin. Tatăl său, Ioan Maniu, era fiul Elenei Bărnuțiu, sora marelui luptător pașoptist Simion Bărnuțiu. Ioan Maniu a crescut în casa unchiului său. El s-a căsătorit cu fiica vicarului greco-catolic Demetriu Coroianu, Clara. Aceasta era sora redactorului Memorandumului din 1892, Iuliu Coroianu. El care a fost căsătorit, la rândul său, cu Dorina Rațiu, fiica lui Ioan Rațiu, conducătorul Partidului Național Român din Transilvania și șeful mișcării memorandiste.

Iuliu Maniu a urmat cursurile școlii primare din Blaj, apoi pe cele ale Liceului Calvin din Zalău. El a urmat studii de Drept la Cluj, Budapesta și Viena și a devenit doctor în Drept, la fel ca și tatăl său. Întors în Transilvania, el s-a stabilit la Blaj, unde a devenit avocatul Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din anul 1898 până în anul 1915. În paralel, Iuliu Maniu a fost ales președinte al Societății Academice ”Petru Maior” și, la doar 24 de ani, a devenit membru în conducerea Partidului Național Român. În anul 1906, el a fost ales deputat în Parlamentul din Budapesta din partea circumpscripției Vințu de Jos. În contextul în care Iuliu Maniu a refuzat să semneze un angajament de credință față de Austro-Ungaria, după izbucnirea Primului Război Mondial, el a fost înrolat în armata imperială și trimis să lupte pe frontul din Italia, deși, în calitate de avocat al Mitropoliei, era scutit de încorporare.

În anul 1918, în contextul destrămării Imperiului Austro-Ungar, Iuliu Maniu a dezertat de pe front și a revenit în Transilvania. În toamna lui 1918, el a plecat la Viena, unde, cu ajutorul generalului-baron Ioan Boeriu, a reorganizat militarii români din armata austro-ungară, care au format Marele Sfat Militar Român. În toamna acelui an, militarii comandați de Iuliu Maniu rămăseseră singura forță organizată din Viena, capabilă să se opună încercărilor de bolșevizare. Cu acordul noilor autorități austriece și cehoslovace, soldații români au ocupat Viena și Praga. După restablirea ordinii, Iuliu Maniu i-a îmbarcat pe militarii români și a pornit, cu ajutorul trenurilor militare, spre Transilvania. A ajuns la Arad în noiembrie 1918, când erau în toi tratativele dintre reprezentanții românilor ardeleni și ministrul minorităților din Ungaria, Oszkar Jaszi, care încerca să îi convingă pe românii ardeleni să accepte o soluție federalistă, care să păstreze Transilvania alături de Ungaria. Iuliu Maniu a pus capăt acestor tratative, apoi s-a implicat în organizarea Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.

Iuliu Maniu a făcut parte din conducerea Marii Adunări Naționale, apoi, în data de 2 decembrie, a fost ales președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, care urma să gestioneze administrația provinciei până la deplina sa integrare administrativă în Regatul României. Iuliu Maniu a deținut, în paralel, și portofoliul de ministru de Interne în cadrul Consiliului Dirigent.

Activitatea Consiliului Dirigent a fost brutal întreruptă la 4 aprilie 1920, prin decizia Guvernului de la București, condus de generalul Alexandru Averescu, un erou al Primului Război Mondial, însă un politician total neinspirat. Printre altele, el a ordonat retragerea armatei române la sud de Tisa și a abandonat astfel Cehoslovaniei teritoriul românesc al Maramureșului istoric.

Aceste decizii au înrăutățit relațiile lui Iuliu Maniu cu politicienii din București. În toamna anului 1922, el a refuzat să ia parte la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria în Catedrala Încoronării din Alba Iulia, pe motiv că ceremonia religioasă fusese monopolizată de ierarhii ortodocși, deși cea mai mare parte a românilor ardeleni era greco-catolică, Regele Ferdinand I era romano-catolic, iar Regina Maria era protestantă, botezată în confesiunea anglicană și confirmată în confesiunea lutherană.

De asemenea, Iuliu Maniu, alături de parlamentarii PNR, a refuzat să voteze Constituția din 1923. Potrivit articolului 128 din Constituția de la 1866, legea fundamentală a statului trebuia votată de o Adunare Constituantă, nu de un simplu Parlament, așa cum decisese Ion I.C. Brătianu. Iuliu Maniu mai avea și obiecții de fond: el considera Constituția din 1923 prea centralistă și era nemulțumit de faptul că aceasta proteja interesele oligarhiei financiare din Vechiul Regat, care era legată de Partidul Național Liberal.

În acest context, Iuliu Maniu a decis să transforme partidul său dintr-o forță politică regională într-una de anvergură națională. În anul 1926, el a unit PNR cu Partidul Țărănesc, condus de Ion Mihalache, cel care avea să devină unul dintre cei mai fideli prieteni ai săi.

Ulterior, cu noul PNȚ au fuzionat și alte formațiuni politice, precum Partidul Conservator Democrat, fondat de Take Ionescu, precum și Partidul Național Democrat, condus de Nicolae Iorga, sau Partidul Țărănesc din Basarabia, condus de Constantin Stere. Iuliu Maniu a fost președinte al PNȚ între 1926 – 1933 și 1937 – 1947.

Astfel, Iuliu Maniu a format o forță capabilă să învingă în 1928, monopolul politic instaurat de PNL. Iuliu Maniu a devenit de trei ori prim-ministru al României, însă mandatul său a fost zguduit de Marea Criză Economică din 1929 – 1933. El a acceptat în acest context întoarcerea în țară a celui care avea să devină Regele Carol al II-lea și care l-a ”răsplătit” pe Iuliu Maniu prin încurajarea a numeroase dizidențe care au slăbit forța PNȚ, precum cea a dr. Nicolae Lupu sau cea a dr. Alexandru Vaida – Voevod.

Iuliu Maniu a devenit, astfel, cea mai puternică voce a Opoziției față de Regele Carol al II-lea, care a instaurat, în anul 1938, un regim autoritar. De asemenea, el a fost liderul Opoziției față de regimul legionar, apoi față de dictatura militară a lui Ion Antonescu.

Marele om politic s-a numărat printre cei care au pus la cale lovitura de stat din 23 August 1944, în care meritul principal i-a revenit Regelui Mihai I. Iuliu Maniu a fost numit ministru fără portofoliu în Guvernul condus de generalul Sănătescu.

El s-a opus comunizării țării, începută prin instalarea Guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945, la presiunea sovieticilor. Iuliu Maniu a condus PNȚ la victoria zdrobitoare obținută în alegerile din 19 noiembrie 1946, care, însă, au fost falsificate de către comuniști.

PNȚ a fost interzis, iar Iuliu Maniu a fost arestat în 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău. Este vorba de un complot pus la cale de comuniști. O parte dintre liderii PNȚ, inclusiv Ion Mihalache, au fost îndemnați să evadeze din România cu ajutorul unui avion, pentru a forma un Guvern în exil. Au fost însă arestați.

Iuliu Maniu a fost acuzat de înaltă trădare. Procesul politic care i-a fost înscenat a început la 29 octombrie 1947 și s-a încheiat la 11 noiembrie 1947. El a fost condamnat la închisoare pe viață.

Inițial, a fost închis în Penitenciarul Galați. Apoi, în 1951, împreună cu Ion Mihalache și cu alți fruntași țărăniști, a fost transferat în temnița de la Sighetu Marmației, locul unde bolșevicii au exterminat o mare parte a elitei României interbelice. Bolnav și flămând, Iuliu Maniu s-a stins din viață la 5 februarie 1953. Probabil, trupul său a fost îngropat în Cimitirul Săracilor, pe malul înghețat al Tisei.