Gheorghe Farcau are 80 de ani si locuieste in satul Pomi din judetul Satu Mare. El este singurul calugar in viata care in toamna anului 1948 vietuia la Manastirea greco-catolica din Bixad si a fost martorul celor intamplate atunci. Dupa cum se stie in anul 1948 regimul comunist din Romania a scos in afara legii Biserica greco-catolica, iar slujitorii acestui cult, care nu au vrut sa treaca la ortodoxie, au fost prigoniti pana in zilele noastre.
Manastirea din Bixad, dar si Toagul lui Pasztory, erau locuite atunci de preoti si calugarii bazilieni greco-catolici care au simtit pe propria lor piele pedepsele comunistilor. Despre cele intamplate atunci am aflat mai mult doar din carti, pentru ca martorii oculari ai acelor vremuri au plecat aproape cu totii de pe aceste meleaguri. Gheorghe Farcau, era in anul 1948 calugar la manastire si a fost ultimul vietuitor care a plecat de acolo, dupa cum a relatat el insusi intr-un interviu, in redactia ziarului „Informatia zilei” de Satu Mare.
A intrat la manastire in 1945
“In anul 1945 am intrat la manastirea de la Bixad. Tata mai avea acolo un frate calugar care se numea Mihai Farcau , sau “Marcian”, cum avea numele in manastire, iar un alt frate de-al meu a fost si el calugar la Obreja, langa Blaj. M-am dus si pentru ca ma atragea de mic viata monahala si imi placea la manastire. Atunci nu aveam decat 15 ani iar ca mine mai erau vreo 20-30 sau poate chiar 40 de tineri care, nu numai ca traiam la manastire, dar si invatam acolo carte. Aveam profesori buni, unul dintre ei a fost chiar ofiter inainte de a ajunge acolo iar periodic eram adusi la Satu Mare, la Liceul Eminescu pentru ore particulare.
Superiorul general al bazilitanilor de la Manastirea din Bixad era atunci parintele Maxim Atanasie in timp ce parintele Gheorghe Marina era egumenul Manastirii Bixad. Mai erau pe vremea aceea preoti la manastire, parintele Gavril Salajan , parintele Leon Bob, parintele Arsenie Avram, acesta din urma fiind si spiritualul acestui lacas de cult. Cu noi erau si doi preoti din Cluj, Augustin Prundus si Astilean, care se ocupau de noviciat, adica de formarea aspirantilor de calugari.
In 1948 au fost arestati preotii Atanasie si Marina
In martie 1948, cand deja au inceput problemele cu cultul greco-catolic preotii Atanasie si Marina au fost arestati de catre securisti. Noi eram prea tineri atunci ca sa ni se spuna motivele pentru care au fost arestati, asa ca nu stiu exact ce li s-a imputat. Stiu insa ca in locul lor au fost pusi sa conduca manastirea preotii Leon Bob si Salajan Gavril. Manastirea se impartea pe vremea aceea in doua, mai bine zis o parte din calugari isi duceau traiul la Toagul lui Pasztory iar ceilalti la manastire. Eu faceam parte din grupul de la Toag, dar eram si un fel de om de legatura intre cele doua lacasuri de cult.
In toamna lui 1948, nu stiu exact daca era octombrie sau noiembrie, la manastire au urcat mai multe jeep-uri straine, din acelea ramase de pe vremea razboiului, in care erau securisti. Acestia ne-au adunat pe toti in reflectorul manastirii, adica in sala de mese iar ei au inceput sa perchezitioneze peste tot. Probabil cautau arme sau bani straini, nu stiu exact.
Credinciosii din Bixad i-au scapat pe preoti din mainile securistilor
Oamenii din Bixad si Boinesti care erau pe camp, dar si o parte din ei care lucrau la manastire, au vazut insa ceva ce li s-a parut dubios si au inceput sa se apropie de noi. Securistii i-au identificat pe parintele Leon Bob si pe parintele Salajan iar unul dintre comandantii grupului a dat ordin unui subaltern: “Du-i in masina si pleaca cu ei!” Numai ca satenii si-au dat seama imediat ce se intampla iar la manastire cineva a tras clopotele in dunga. Apoi s-au tras clopotele in dunga si in satele Boinesti, Bixad, Trip iar oamenii au iesit sa vada ce se intampla. In acest rastimp securistii voiau sa se indeparteze cu cei doi preoti, dar pe drum au fost opriti de sateni. “Unde ne duceti preotii?” – au intrebat oamenii apoi i-au fortat pe securisti sa-i elibereze. In sat le-au dat haine osenesti si i-au ajutat sa dispara din localitate.
La manastire am ramas doar vreo 5 tineri
Ramasi fara cei doi preoti cu rang vizati, securistii au facut cale intoarsa sub ploaia de injuraturi ale satenilor care erau atunci cu totii de religie greco-catolica.
Dupa cele intamplate era clar pentru toti ca nu e de stat la manastire iar preotii si calugarii au plecat apoi rand pe rand pentru ca vremurile erau tulburi de tot.
La manastire atunci abia am ramas vreo 5 oameni, pentru ca ni s-a dat sfatul sa plecam cu totii de acolo. Eu am mai ramas cateva zile pentru ca l-am asteptat pe unul din fratii mei din Satu Mare sa vina sa ma ajute la transportul lucrurilor pe care le aveam la manastire. In dimineata in care ma pregateam sa-l conduc pe fratele la gara, am vazut pe drumul dinspre Negresti un sir de lumini. Ne-am mirat pentru ca pe vremea aceea nu prea erau masini care sa circule pe drumurile noastre. La un moment dat luminile au disparut si nu ne-am mai facut niciun fel de probleme, dar la un moment dat am auzit o izbitura in usa chiliei noastre.
Alungati si amenintati de securistii lui Weisz Laczi
Au spart usa si au navalit peste noi, pentru ca doar in camera noastra era lumina de la felinar. Erau mai multi securisti care ne-au intrebat strigand: “Unde vi-s popii? Unde i-ati ascuns?” Banuiau ca preotii care au plecat cu totii din manastire s-au intors intre timp si s-au adapostit aici. Ne-au mai intrebat atunci, razand: “Va lepadati de Papa?Ati auzit de Weisz Laczi? El e acum al vostru Papa?” Nu stiam eu atunci cine e Weisz, seful securitatii din Satu Mare si abia mai tarziu am aflat ce fel de om a fost acela. In curtea manastirii mai era un securist care avea cizme burgher si el parea sa fie seful. I-am cerut voie sa ma intorc la chilia mea pentru ca acolo imi lasasem o cruce, de care eram foarte atasat. A trimis cu mine un militar iar cand am intrat in chilie a vazut pe perete o icoana care era infasurata in cearsaf si m-a intrebat ce este cu ea. Nu putea fi om rau pentru ca m-a lasat sa-mi iau si crucea si nu s-a atins nici de icoana. La un moment dat, seful cu cizme burgher a fluierat si ca din pamant, curtea a fost invadata de militari. Atunci am inteles ca manastirea era deja inconjurata de militarii care proveneau de la unitatea de interventie din Dej. Mai era atunci la manastire cu mine unul Gherasim care era bucatar la Toag. Dupa ce s-au retras militarii am plecat si noi de la manastire. Am fost ultimii care am inchis usa dupa noi si am respectat sfatul dat de superiorii nostri, adica sa nu calatorim cu trenul, ci mai degraba sa mergem pe jos.
Seful de post din Calinesti i-a furat ridiile
Cei de la Primaria din Bixad erau omenosi si au tinut la noi pentru ca mi-au dat cinci “ridii”, adica niste hartii care certificau ca ai animale. Noi aveam multe animale la manastire pe care le cresteam. Am lasat toate animalele in curtea manastirii si in grija satenilor si am plecat in directii diferite. Eu am pornit pe jos spre Calinesti iar la bifurcatia spre Remetea, pe o carare, m-am intalnit cu seful de post din Calinesti-Oas. Nu eram imbracat oseneste cu cioareci, asa cum umblau cu totii pe vremea aceea, asa ca omul m-a luat imediat la rost ce am asupra mea si unde merg, dupa care m-a perchezitionat. Mi-a gasit cele 5 hartii pe care le-a luat la el iar la despartire mi-a spus ca nu cumva sa dezvalui cuiva ca m-am intalnit cu el vreodata. Am inteles abia apoi ca nu a vrut sa se stie cine mi-a luat certificatele.
Arestat de pe bancile scolii pentru activitate religioasa clandestina
M-am intors in satul meu Turt si apoi in anul 1949, am plecat la scoala in Baia Mare. Clasele pe care le aveam atunci, mi-au dat dreptul sa ma inscriu la institutul din acest oras. Eu facusem clasele gimnaziale pe vremea cand intre anii 1940 si 1944 am fost refugiat cu familia mea in Moldova. Sigur ca noi, fostii calugari si preoti am tinut legatura unul cu altul, mai ales ca multi locuiau in Baia Mare si reusisera sa obtina diferite slujbe. Unii au ajuns administratori la cantina, altii doar simpli muncitori, dar tineau cu totii legatura si cu credinciosii care veneau la slujbele clandestine, care se tineau in diferite locuri. Eram insa urmariti tot timpul si de asta mi-am dat seama putin mai tarziu. In data de 1 martie 1950, la institut am fost chemat de la ore sa ma prezint la directiune. Aici am fost intampinat de doi civili care m-au dus cu ei la Securitatea din Baia Mare. Aceasta isi avea atunci sediul in casa unui evreu care a fost deportat si nu s-a mai intors niciodata. Aici am fost tinut 2 zile, apoi dus 3 luni la Oradea si de acolo la Bucuresti. Cercetarile au durat 11 luni si nu mi s-a imputat altceva decat ca as fi avut activitate religioasa ilegala. Stiau practic despre mine totul, unde umblam, cu cine ma intalneam, ce vorbeam.
Un an si 5 luni in detentie
Dupa 11 luni de cercetari am fost internat intr-o colonie de munca la Canal. Am lucrat la digul de la Simeni, apoi la podul de la Cernavoda.
In data de 19 iunie 1951 am fost eliberat si m-am intors acasa. Dupa aceasta condamnare am fost recrutat in armata unde am petrecut departe de casa inca un an si jumatate. Trei ani, din cei mai frumosi ai tineretii mi s-au dus asa pe apa sambetei, dar greul abia de atunci a inceput. Trebuia sa ma angajez undeva pentru a-mi castiga existenta, numai ca peste tot unde mergeam era obligatoriu sa-mi scriu autobiografia. Cele scrise acolo, cum ca am fost detinut politic, dadea peste cap fiecare incercare de a ma angaja. Intr-un tarziu, si cu foarte mari pile, am fost angajat functionar la o fabrica de cherestea, unde am lucrat 9 ani. A trebuit sa plec pana la urma si am devenit muncitor. In anul 1960 am facut scoala de soferi si am practicat aceasta meserie pana in anul 1990, cand m-am pensionat. Mi-am intemeiat o familie, sotia traieste si ea, e cu 5 ani mai tanara ca mine si imi duc batranetile in satul Pomi. Ginerele meu e preot catolic in Miresu Mare, judetul Maramures. V-am povestit acestea nu pentru a invinovati pe cineva pentru cele suferite sau pentru a ma lauda pentru ceva. Dumnezeu e sus si le vede pe toate. Din cei care am plecat de acolo ultimii si le-am vazut toate pe viu, mai traieste un preot pe nume Filip Craciun. E preot in Sisesti”.
* * *
Intr-o casa frumoasa, pe o straduta linistita din satul Pomi, nea Farcau isi petrece batranetile printre amintirile sale de o viata. Fotografiile vechi de la Manastirea din Bixad, tinute pe ascuns in timpul regimului comunist, ne-au fost daruite cu inima draga. Povestile despre cele intamplate in urma cu 62 de ani au fost relatate nu pentru a iesi el in evidenta cu una sau cu alta si nici pentru a invinovati pe altii, ci doar pentru a se afla adevaruri pe care comunistii au incercat ori sa le denatureze, ori sa le stearga definitiv din memoria oamenilor. Istoria insa se scrie si se rescrie mereu…
