Ioan Rus a îmbătrânit urât. Declarațiile bătrânelului de la Cluj despre golani și curve seamănă cu isteriile pe care le fac unii pensionari în autobuz atunci când tinerii nu se ridică instantaneu ca să le ofere locurile râvnite de purtătorii de bască.Demisia sa înseamnă degradarea statutului său public de la Ucu, băiatul de mingi al lui Ion Țiriac și, totodată, simbolul tuturor înfrângerilor suferite de PSD Cluj în bătăliile politice din ultimii 25 de ani, la cel de simplu mitocan din Urișor.
El trebuie să înțeleagă faptul că s-au dus timpurile în care își permitea să îi înjure în conferințe de presă pe Irina Cordoneanu sau pe Mihai Bacalu, iar presa aservită tăcea. Vremurile s-au schimbat, însă bătrânelul de la Cluj – și nu mă refer la vârsta biologică, ci la cea mentală – încă nu a realizat acest lucru.
Ioan Rus a beneficiat de mitul creat de Vasile Dâncu. Și anume, că a fi fost un ministru competent. Însă, dacă îi analizăm mai atent mandatele, o să vedem că în timp ce el era ministru de Interne, România era să rateze aderarea la Uniunea Europeană din cauza stegulețelor roșii de la capitolul Justiție și Afaceri Interne. Responsabilii erau fostul ministru al Justiției, turnătoarea la Securitate, Rodica Stănoiu, și varianta sa mai feminină, Ioan Rus. Tot el a gestionat și portofoliul Administrației. Iar administrația românească a rămas cam la fel cu cea care funcționa pe vremea lui Ceaușescu.
În al doilea mandat ca ministru de Interne, Ioan Rus a obținut o mare realizare: a reușit să nu intre în pușcărie. Nici măcar pentru favorizarea infractorului Năstase Adrian, căruia i-a rezervat un tratament de VIP atunci când acesta, condamant definitiv, trebuia să meargă la locul de detenție. Măsura competenței lui Rus a fost dată de dramoleta împușcării în gât a infractorului care a condus România. De fapt, a nu intra în pușcărie a fost, deducem din declarațiile sale despre ”grupul infracțional organizat” din 2012, țelul său suprem.
Iar măsura competenței mandatului său de ministru al Transporturilor este dată de stafia Masterplanului, care bântuie culoarele Comisiei Europene, niciodată suficient de bun pentru a fi apobat, nici măcar atunci când temele de acasă ale ministrului român sunt făcute de funcționarii europeni. Cazul autostrăzii de la Valea Oltului este ilustrativ în acest sens.
