Aşa că noua guvernare ucraineană este în identificarea de noi „inamici geopolitici” şi de evaluare a ameninţării principale care ar atenta asupra frontierei geopolitice ucrainene. Cum Rusia a ieşit din schema „inamicilor geopolitici”, prin urmare unii lideri ai noii guvernări de la Kiev, adepţi ai ideilor alarmiste şi panicarde, ne-au poziţionat ca principali exponenţi care ameninţă securitatea statului ucrainean. Şi aceasta în contextul în care noua garnitură politică ucraineană s-a arătat interesată să promoveze o politică de încurajare a drepturilor minorităţilor naţionale.
Ameninţarea de-a lungul timpului a fost permanent prezentă în relaţiile
dintre oameni şi state. Evident, ameninţarea şi-a perfecţionat formele şi metodele specifice. Cuvântul „ameninţare” provine din latină: „minatio, -onis”, cu sensul actual. Aceeaşi bază etimologică o are şi termenul francez „menace” care semnifică „o intenţie ostilă vizând intimidarea”. Prin ameninţare,limba rusă se înţelege „o acţiune psihică asupra unei persoane în scopul de a o pune să îndeplinească cerinţele stabilite de altcineva”.
La 14 iulie deputatul Radei Supreme a Ucrainei Alexei Logvinenko a declarat: „România în politica agresivă, orientate spre extinderea teritoriilor sale prin orice mijloace ilegale, amorale, pe care Republica Moldova le poate utiliza ca instrument de influenţă în Ucraina”. „Ucraina trebuie să ocupe o poziţie mult mai dură şi conştientă în această chestiune”, consideră parlamentarii. Potrivit opiniei lui Logvinenko, nu un ultim rol în planurile României în raport cu Ucraina îl joacă preşedintele Republicii Moldova Mihai Ghimpu. „Decretul preşedintelui interimar al Republicii Moldova, care de facto a recunoscut Republica Moldova ca o parte a României, cum a fost în anul 1941, constituie un atentat la adresa independenţei Ucrainei. După cum se ştie, o parte a Bucovinei ucrainene a aderat în anul 1941. În acest caz, dacă Republica Moldova va reveni României, atunci aceasta poate doar să intensifice tensiunea între Ucraina pe de-o parte şi România, iar ca urmare şi a Republicii Moldova, pe de altă parte”, a declarat el.
Poate România poate substitui Rusia în rolul propagandistic de „inamic geopolitic” al Ucrainei?
Comentând interviul deputatului Radei supreme a Ucrainei, preşedintelui subcomisiei parlamentare de afaceri internaţionale ce vizează chestiunile de colaborare cu ţările din CSI ale lui Alexei Logvinenko, care a declarat că România poate utiliza republica Moldova în calitate de „instrument de influenţă în Ucraina”, politologul ucrainean Vadim Karasev a declarat că „în privinţa Ucrainei toate pretenţiile sunt o dicuţie neserioasă. România are interese politice serioase în Republica Moldova, le are şi în Transnsitria. Numai nu în Ucraina”, a declarat la 15 iulie politologul ucrainean Vadim Carasev.
„Asemenea declaraţii personal le examinez în calitate de noutăţi geopolitice serioase, exclusiv prin prisma tehnologiilor politice. Pe de-o parte este o tendinţă de atragere a atenţiei către problema Transnsitriei. Acolo în primul plan al procesului de negocieri trebuie să se remarce Ucraina, Rusia şi UE. Numai că în declaraţiile despre o ameninţare românească se evidenţiază clar un interes al unor forţe politice în Ucraina”, consideră Carasev.
„Principalul scop al unor astfel de declaraţii constă în a sensibiliza opinia publică, că, în virtutea apropierii de Rusia, Ucraina se menţine un jucător geopolitic, cu conflicte, cu interese şi probleme de interrelaţionare. În aceasta constă problema. Pur şi simplu relaţiile dintre Ucraina şi Rusia se edifică azi în baza principiului „zero probleme” şi „nu există un conflict”. Numai că Rusia, în perioada guvernării anterioare din Ucraina, juca rolul important de „inamic geopolitic”. În prezent în relaţii s-a instalat o încălzire, doar că vidul geopolitic trebuie completat cu altceva. Iată că un atare rol de „inamic geopolitc” vor să i-l aplice României în raport cu statul ucrainean. Geopolitica nu mai suportă goliciune, pur şi simplu ea necesită să fie completată cu ceva. Şi dacă va trebui, problema o vor dezumfla. Pentru că fără un inamic extern nu există o direcţie politică. Cu Rusia Ucraina astăzi este prietenă, dar trebuie doar să se războiască cu cineva, să existe un adversar serios, ca să aibă o tonalitate proprie politică”, a concluzionat Vadim Carasev.
Există mai multe voci expertizate care solcită o altă abordare în relaţiile Ucrainei cu România. Unii dintre experţi ucraineni sunt de părere că Ucrainiei îi este extrem de necesar să depăşească etapa de concurenţă şi să aplice principiul parteneraiatului în raport cu România. Comentând interviul deputatului Radei supreme a Ucrainei, preşedintelui subcomisiei parlamentare de afaceri internaţionale ce vizează chestiunile de colaborare cu ţările din CSI ale lui Alexei Logvinenko, care a declarat că România poate utiliza republica Moldova în calitate de „instrument de influenţă în Ucraina”, politologul ucraienan Vitalii Culik a declarat la 15 iulie că „ aceasta nu este prima declaraţie în privinţa politicii României în raport cu Ucraina. O serie de politicieni ucraineni periodic declară despre o ameninţare românească”(…)
„Mi se pare că aceste declaraţii poartă scopul de demonizare a României şi pot contribui doar la un singur lucru-crearea de probleme în raporturile dintre două ţări,- a continuat Culik.- Observaţi-de aceea din partea României nu există nici un fel de declaraţii oficiale. Aşa că în această chestiune nu trebuie să supralicităm parametrii problemei. Doar că trebuie să recunoaştem că românia în adevăr desfăşoară o politică de inamiciţie în raport cu Ucraina. Tentativele ei de exludere a Ucrainei din coridoarele de transport dunărene, relevă un exemplu clar de concureţă agresivă. Mai mult ca atât, România desfăşoară o activitate intensă în privinţa edificării unui spaţiu cultural şi a sferelor de influenţă, care depăşesc frontierele teritoriale ale statului. Iar dialogul interstatal dintre România şi Ucraina se poartă la un nivel foarte redus şi nu există nici un mecanism de descurajare”.
„Noi deseori spunem- “Lupul! Lupul!”, dar nu există nici un lup. Dar nu se permite ca să nu evaluăm adecvat ameninţarea, pur şi simplu de la declaraţiile politicienilor trebuie să trecem spre un dialog la nivelul de experţi. România este un concurent al Ucrainei şi trebuie edificată o politică reieşind din acest postulat. Iar cu ajutorul procesului de negocieri trebuie să trecem de la concurenţă la parteneriat. Numai că astfel de declaraţii reclamă o certă neîncredere. Trebuiede vorbit despre ameninţări, dar trebuie de identificat instrumente politice pentru depăşirea lor. Nu e nevoie să presurăm cu declaraţii îngrijorătoare, favorizând cea de-a treia forţă, interesate în confruntare, consideră Vitalii Culik.
Concluzii
Noua amiciţie ruso-ucraineană a impus Kievul să fie în căutarea de inamici geopolitici în proximitatea frontierelor sale. Cum statul României de membru NATO şi UE conferă un rol special, distinct în relaţiile cu spaţiul CSI, iar o parte din teritoriul istoric al statului român a rămas anexat în urma experimentului nazisto-sovietic Molotov-Ribbentrop, Kievul ne-a marcat pe prima poziţie în lista „inamicilor geopolitici”.Aceasta în contextul în care în România s-au produs reevaluări şi adaptări în sectoarele vieţii politice. Statul român şi-a asumat un rol activ şi eficient în promovarea valorilor şi obiectivelor Nord-Atlantice, atât prin participarea la operaţiunile şi misiunile acesteia, cât şi în planul iniţiativelor şi evoluţiilor conceptuale în regiunea Mării Negre.
Nu putem afirma că Ucraina ia în calcul faptul că în lumea de azi statele depind tot mai mult unii de alţii, că există solidarităţi complementare, după cum susţin anumiţi politologi ucraineni. Iar, atunci când statul ucrainean a subscris să aderare la comunitatea euroatlantică, România a sprijinit eforturile acesteia.
Şi statul ucrainena trebuie să înţeleagă că, ţara noastră, România, prin modul în care îşi îndeplineşte angajamentele şi responsabilităţile asumate faţă de UE, OSCE sau alte organizaţii de securitate de tip zonal sau regional, are un rol important în stabilitatea regională şi subregională, este un factor real de securitate şi stabilitate la Marea Neagră, bazat inclusiv pe statutul său consolidat din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
