Echipa clujeană de baschet masculin a pierdut un meci important pentru configuraţia clasamentului, 88-93 cu CSM Bucureşti.”U” Mobitelco a alergat în majoritatea timpului după un adversar, CSM Bucureşti, care avea doar varianta victoriei pentru a fi cât de cât sigur de intrarea în play-off. Gazdele s-au desprins rapid pe tabelă încă de la început, iar clujenii au reuşit să egaleze abia la începutul sfertului al patrulea. Timp de câteva minute cele două echipe au mers cap la cap, dar cu puţin peste patru minute rămase până la final, banca tehnică a clujenilor a protestat la o decizie a arbitrilor, iar „U” Mobitelco a primit fault tehnic. Bucureştenii s-au desprins imediat la patru puncte, avantaj pe care au reuşit să-l menţină constant în primul rând datorită lui Stephen Sir, americanul care a marcat şapte aruncări de la trei puncte în acest meci. Scor final 93-88 pentru CSM Bucureşti, iar „U” Mobitelco are serios de tras în ultimele meciuri pentru a se califica în play-off de pe o poziţie avantajoasă.
Related posts
-
Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile de munte din județul Cluj
În cursul zilei de vineri, 30 ianuarie 2026, la nivelul județului Cluj, nu există drumuri județene... -
Cum încearcă clujenii să țină sub control facturile la utilități
Clujenii caută soluții pentru a ține facturile sub control. Cei care locuiesc la case au investit... -
Inteligența Artificială aduce noi provocări în domeniul securității cibernetice
Dezvoltarea Inteligenței Artificială ridică noi întrebări legate de securitatea cibernetică. Practic, apar noi vulnerabilități, care pot...
