
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj va găzdui un târg de produse alimentare tradiţionale româneşti. Manifestarea este organizată de Slow Food Cluj şi de Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Maramureş.Târgul are loc în perioada 6-7 martie, iar intrarea este liberă. Clujenii vor putea să se delecteze cu produse din carne, de patiserie, pâine de casă, brânzeturi, miere, murături, dar şi diferite conserve din fructe şi legume.