Traian Băsescu: “Românii vor trăi extraordinar de bine în 15-20 de ani”

În urmă cu cinci ani, Traian Băsescu le ura românilor “Să trăiţi bine!”. Dacă atunci nu preciza când vor trăi românii bine, astăzi preşedintele a dat un termen: peste 15-20 de ani.“În 15-20 de ani noi vom trăi extraordinar de bine în România”, a declarat Traian Băsescu, la o emisiune electoarală difuzată la EtnoTv. Şeful statului şi-a motivat afirmaţia vizând viitorul de aur al naţiei române spunând: “dincolo de a fi o naţiune care va valorifica avantajul de a fi revenit în lumea civilizată, suntem şi o ţară cu resurse”.

Eram cumva o ţară aflată în afara civilizaţiei? Nu l-am auzit niciodată pe Ceauşescu numind ziariştii “găuăzari” sau “păsărici” şi nici clasa politică drept “o zoaie”.

Optimismul lui Traian Băsescu nu se opreşte aici. Preşedintele a mai spus că vârful crizei a fost depăşit şi că România va beneficia de creştere economică în 2010. “Deja vârful crizei s-a depăşit, de acum începem să revenim către o creştere economică, iar în trimestrul II al anului 2010 chiar vom relua creşterea economică”, a afirmat şeful statului.

Probabil el a depăşit vârful crizei. Cine are atâtea milioane de euro alocate pentru plimbări prin ţară şi pentru turism electoral?

Nu mai pot! Nu mai pot asculta inepţiile acestui personaj! Mă îngrozeşte gândul că acest individ ar putea să obţină un nou mandat.
Silviu Brucan pomenea, prin 1990, de o perioadă de cca. 20 de ani, necesară societăţii româneşti pentru a ajunge la un anumit standard de viaţă. Nu-mi venea să-l cred.
Ce mai pot spune acum? O să-mi fie bine când voi fi slobozit “la loc cu verdeaţă de unde a fugit toată durerea”. Şi dacă criza, precum apreciază analiştii economici, se va acutiza în anul viitor, “locul cu verdeaţă” nu este cel consacrat în care eşti aşezat după ce te laudă popa în mijlocul ogrăzii evidenţiind faptul că ai fost “un om bun”, ci câmpul pe care vom ieşi la păscut (câţi vom mai fi ieşit din iarnă) după ce va da colţul ierbii. Cine ştie? Poate vom ajunge “marţieni”, adică verzi şi străvezii hrănindu-ne prin procesul de fotosinteză.

Omul ăsta, căruia i-am conferit legitimitate, chiar ne crede tâmpiţi pe toţi? Pot să înţeleg din spusele lui că dacă “În 15-20 de ani noi vom trăi extraordinar de bine în România”, acum “trăim bine”, aşa precum ne îndemnase la început de mandat!

Ce se va întâmpla anul viitor, când vom începe să rambursăm datoria istorică pe care o vom lăsa moştenire copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor noştri? Ce vor face pensionarii de rând care abia îşi duc zilele? Ce vor face tinerii noştri care nu au privilegiul de a părăsi ţara? Înclin să cred că tuturor acelor care fac parte din categoriile truditorilor de rând atinşi de criza economică şi băseşciană şi care nu au murit anul trecut, le va părea rău că au prins această nouă iarnă!

Păi dacă ajungem iar în situaţia politică de acum 20 de ani (de cea economică nici nu poate fi vorba) la ce l-am mai înlăturat pe Ceauşescu? Să-l înlocuim cu Băsescu? Nu mai scăpăm de “Escu”? Ăsta e blestemul nostru?

Related posts

Leave a Comment