Traian Băsescu: Există aproape un consens că ţara trebuie reorganizată


Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă la Cotroceni. Băsescu a spus că va invita la dialog partidele politice din Opoziţie, atât pe tema reorganizării administrativ-teritoriale, cât şi pe tema revizuirii Constituţiei, şeful statului constatând că, în aceste privinţe, există puncte de vedere comune între Putere şi Opoziţie. Cât despre asumarea răspunderii Guvernului pe reorganizarea teritorială, Băsescu nu s-a pronunţat.Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă la Cotroceni. Iată principalele declaraţii:
– Prima este tema revizuirii Constituţiei. Am observat că unele propuneri au fost bine primite, altele au fost foarte rău primite, în mod deosebit de mass-media. Din punct de vedere al partidelor s-au conturat şi puncte de vedere comune. Am constatat disponibilitatea unora dintre liderii politici din Opoziţie de a fi solidari cu reducerea numărului de parlamentari la 300 şi chiar cu propunerea de a se adopta imediat o lege.
– Intrând în zona propunerii legate de reorganizarea administrativă a ţării, am observat numeroase puncte de vedere care susţin necesitatea acestei reorganizări. Există aproape un consens că ţara trebuie reorganizată.
– Iată că nu există, ca şi la Constituţie, o unitate de puncte de vedere asupra modalităţii reorganizării administrative, dar există puncte de vedere comune între Putere şi Opoziţie că acest lucru trebuie să se întâmple. Cred că s-a creat o bună oportunitate pentru iniţierea unui dialog Putere-Opoziţie, care să ne ducă înspre o poziţie comună. Cred că putem iniţia acest dialog înainte de vacanţa parlamentară, în ultima decadă a lunii iunie. Voi face partidelor o invitaţie.
– Fie că vorbim de revizuirea Constituţiei, fie că vorbim de reorganizarea teritorială, să nu fie tratate din interese politice, din interese de a proteja clientela politică, să nu fie tratate prin minciună.
– De ce nu s-ar schimba buletinul atunci când expiră? De ce nu s-ar schimba talonul de înmatriculare atunci când se vinde maşina?
– Despre accesul României în Spaţiul Schengen: Am observat plăcerea presei de a spune că am ratat în martie şi termenul este 2012. Se mizează pe neinformarea populaţiei. Realitatea este că nu se putea lua o decizie până când şi Bulgaria îşi termina rapoartele, şi acest lucru s-a întâmplat în mai. PE a dat acordul României şi Bulgariei. Chiar dacă este un vot consultativ, el arată o opţiune politică. Cel mai important lucru este stabilirea faptului că la consiliul JAI din septembrie se va adopta un calendar.
– Oficial, respingem adăugarea de condiţii pentru acces la spaţiul Schengen. Obligaţia era pur tehnică.
– Luând notă de opţiunile unor state precum Olanda, nu putem să nu dăm toată atenţia raportului MCV din iulie.
– Niciodată justiţia vreunui stat UE n-a făcut atâta rău ţării pentru care lucrează cât a făcut justiţia română.
– Ne menţinem obiectivul de acces în spaţiul în Schengen în 2011 şi sperăm ca decizia luată, ca în septembrie să se stabilească calendarul, să devină realitate.
– Despre asumarea răspunderii Guvernului pe reorganizarea administrativ-teritorială: Este o decizie pe care o va lua Guvernul atunci când va considera necesar, nu ştiu ce decizie va lua legat de reorganizarea administrativă.
– Criza a arătat că statele au două mari vulnerabilităţi, nu numai România. Acestea sunt costurile uriaşe cu funcţionarea statului şi demagogia politică ce a dus la sisteme de protecţie socială exagerate. Cine nu învaţă că trebuie să reducă cheltuielile de funcţionare a statului şi cine nu înţelege că programele sociale trebuie îndreptate către cei care chiar au nevoie, cred că greşeşte.
– Situaţia nu e stabilă încă nici în Europa, nici în SUA.
– Despre anularea referendumului pentru Capitală: Nu discut subiectul, aş face doar o observaţie hazlie. Ştiu că referendumul a fost iniţiat de alianţa USL. Pe urmă n-au avut forţă să-şi impună întrebările şi majoritatea din Consiliul General şi-a impus întrebările. Dar acest lucru nu ducea la atingerea unui obiectiv, ci era doar o dispută politică în care trebuiau angrenaţi şi bucureştenii.
– Despre dialogul cu Opoziţia, pe tema reorganizării teritoriale şi a revizuirii Constituţiei: Ar putea fi un moment bun. Poate că a fost de înţeles refuzul oricărei confruntări pe perioada de recesiune. Poate că a fost de înţeles atitudinea partidelor de Opoziţie atât timp cât s-au ferit să fie responsabilizate de efectele crizei asupra populaţiei. Poate că acum sunt dispuşi la un dialog, pentru că discutăm despre viitorul României. Dacă decizia este să rămână în Opoziţie şi după 2012, atunci nu vor veni la consultări.
– Ce propun partidelor este să ajungem la un stadiu de implementare a noi organizări teritoriale până la alegerile din 2012. Problema este ce putem face într-un an. Nu vă ascund că există o evaluare, nu se apuca nimeni să vorbească serios despre acest proces fără o evaluare. Până în 2012 se pot face lucrurile în aşa fel încât alegerile să fie legitime, iar administraţia locală să fie mai suplă.
– După reorganizarea administrativ-teritorială, prima lege care ar trebui să se facă este legea administraţiei publice locale.

Related posts

Leave a Comment