Tradiționala Expoziție Lego își declară deschisă ediția din 2020

Tradiționala Expoziție de construcții LEGO(R) a Asociației Brickenburg Ethnologia Galactica, este deschisă publicului larg, începând de luni, 5 octombrie 2020, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, pe str. Memorandumului nr. 21. 

Potrivit organizatorilor, evenimentul se adresează tuturor categoriilor de vârstă și aduce în atenția publicului impresionante construcții originale realizate din elemente LEGO(R) de către membrii ai Asociației Brickenburg.

Tematica expoziției este diversă, purtând vizitatorii prin diferite lumi imaginare realizate din celebrele cărămizi.

Asociația Brickenburg, cu sediul în Cluj-Napoca, este una din cele mai importante organizații de fani ai sistemului LEGO(R), fiind oficial recunoscută la nivel mondial prin creațiile de înaltă clasă realizate de membrii săi, prezentate în tara și în străinătate, precum și prin evenimentele pe care le pune în practică.

Ediția 2020 a Expoziției LEGO va fi deschisă de luni, 5 octombrie, până sâmbătă, 10 octombrie, între orele 10:00-18:00, iar vizitarea acesteia se va realiza doar în condiții speciale, stabilite pentru perioada stării de alertă.

 

 

Related posts

Leave a Comment