De Adrian Papahagi, Mișcarea Populară
Vina fondatoare a României post-ceaușiste a fost lipsa unui proces al comunismului.În UE, un nou Nürnberg a fost blocat de comuniștii, marxiștii, trotskiștii și maoiștii extrem de influenți intelectual, mediatic și politic.
Declarația de la Timișoara, memorialul de la Sighet, condamnarea solemnă a comunismului sau înființarea IICCMER sunt inițiative civile sau oficiale importante, dar rămân simbolice câtă vreme nu există posibilitatea legală de a judeca artizanii terorii comuniste.
Torționari siniștri precum Vișinescu trebuie să ajungă în fața justiției. Călăii trebuie să își primească pedeapsa, nu să fie răsplătiți cu pensii generoase.