Temeri de la Bruxelles: Europa s-ar putea întoarce în anii ’30


Atât şeful sindicaliştilor din UE, cât şi preşedintele Comisiei Europene avertizează că Europa ar putea ajunge înapoi în anii ’30, dar din motive diferite. Sindicalistul şef se teme austeritatea va aduce dictatură militară, iar Barroso, că un eventual eşec al măsurilor de austeritate ar putea trimite UE într-o nouă Mare Depresiune.“Este extrem de periculos. Acum ne aflăm în 1931 şi ne îndreptăm înapoi către 1930 cu Marea Depresiune şi ne trezim cu dictatură militară”, a spus într-un interviu acordat portalului EUobserver, John Monks, secretarul general al Congresului Sindicatelor Europene. “Nu spun că suntem deja acolo, dar poate fi o problemă foarte serioasă, nu numai din punct de vedere economic, ci şi politic”.
Monks le-a spus jurnaliştilor că Jose Manuel Durao Barroso, şeful Executivului european, împărtăşeşte aceleaşi temeri, dar din motive diametral opuse celor invocate de sindicalişti. Adică Barroso speră că măsurile de austeritate vor salva Europa de la experimenta din nou dramatica perioadă a anilor ’30 marcată de Marea Depresiune şi de ascensiunea regimurilor totalitare.
În ultimele săptămâni, discursurile despre austeritate au devenit lingua franca în Europa. Măsuri draconice de austeritate au anunţat chiar şi statele europene care nu erau forţate să o facă de vreun acord cu Fondul Monetar Internaţional. Spania taie 13 miliarde de euro, Grecia 24 de miliarde, Italia, 24, iar Germania, motorul economiei comunitare, a anunţat, suprinzător, deşi nu are probleme foarte mari, măsuri care ar trebui să economisească 80 de miliarde de euro. De asemenea, Marea Britanie pregăteşte austeritatea, tăind iniţial 6,25 de miliarde de lire sterline din cheltuielile bugetare. Suma poate ajunge însă la 60 de miliarde de lire. Olanda, va ajunge, cel mai probabil, la măsuri de austeritate care să aducă 45 de miliarde de euro în teşchereaua statului, planul de austeritate al Irlandei prevede tăieri de 4 miliarde de euro, iar al Portugaliei, 2 miliarde de euro.
EUobserver califică măsurile de austeritate din România – reducerile salariale de 25% şi micşorarea tuturor pensiilor cu 15% – drept cele mai dure din Europa şi aminteşte că anunţul lor a cauzat cele mai mari proteste publice din România postcomunistă.
Sindicatele au organizat până acum un număr de greve generale în fiecare ţară şi îşi intensifică ofensiva împotriva măsurilor de austeritate care au captivat imaginaţia economică a guvernelor europene. Mai mult, plănuiesc să îşi coordoneze acţiunile la nivel transnaţional. John Monks spune că pe 29 septembrie va fi “o zi de acţiune sindicală” la nivelul întregii Europe. În acea zi vor avea loc greve, demonstraţii şi întâlniri cu miniştrii guvernelor naţionale din toate ţările UE.

Related posts

Leave a Comment