Solidaritate față de sinistrații din Balcani la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Teatrul Maghiar de Stat Cluj oferă sinistraților din Balcani încasările obținute la premiera absolută a spectacolului Serena in X-tremis de Stephanie Robinson & Theodore Shank, regia István Albu, care va avea loc duminică, 29 iunie, ora 19.00, în Sala Mare. Cei care doresc să sprijine acest act de caritate, pot cumpăra bilete de la casa de bilete a teatrului (tel. 0264-593468), între orele 10.00-13.00 şi 16.30-18.30. De asemenea, începând cu 15 iunie, în cutiile pentru donații amplasate în foaierul Teatrului și la casa de bilete, se vor strânge contribuțiile celor care doresc să vină în ajutorul sinistraților.

Read More

Spectacolul „Dantelă”, pentru ultima dată în această stagiune a Teatrului Maghiar de Stat Cluj

Spectacolul „Dantelă”, după romanul Mamó de Angi Máté, în regia: Kinga Mezei, se va juca duminică, 1 iunie, de la ora 20, pentru ultima oară în această stagiune. Despre spectacolul „Dantelă”, Angéla Császár, selecționer al Festivalului Național de Teatru de la Pécs, scria: „este un joc magic, care, datorită limbajului aparte folosit, poate crea lumi. Spectacolul, confesiune a unei tinere orfane, este format din amintirile ei și din poveștile care-i transformă viața gri și sărăcăcioasă într-o dantelărie fină.”

Read More

Actorii Marcel Iureş şi George Mihăiţă, în premieră la Teatrul Naţional din Cluj

Din seria spectacolelor fără cusur, puse în scenă şi jucate de profesionişti, va veni în faţa iubitorilor de teatru, o nouă piesă de excepţie: ”Păi…despre ce vorbim noi aici, domnule?”, o dramatizare după ”Moromeţii” de Marin Preda, concepută de Cătălin Ştefănescu şi regizată de Alexandru Dabija, , avându-i ca protagoniști pe actorii Marcel Iureş și George Mihăiţă. După succesul înregistrat pe scenele din Bucureşti, a venit şi rândul clujenilor să descopere şi să vizioneze producţia ”Păi…despre ce vorbim noi aici, domnule?”, spectacol ce va avea loc în 14 mai la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, începând cu ora 19:00.

Read More