Guild Faith, organizația care promovează valorile și principiile creștine în business

Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, oamenii de afaceri din Occident au căutat cele mai potrivite căi de a pune în acord activitatea economică cu valorile și principiile creștine. Biblia oferă tuturor celor interesați un sistem etic care poate ghida activitatea concretă a conducătorilor de companii, dar și de instituții publice, universități sau organizații neguvernamentale, potrivit Via Cluj TV. În plan politic, această preocupare a generat creștin-democrația, apărută în urma dialogului liderilor catolici și protestanți. În plan economic, au apărut organizații ale oamenilor de afaceri preocupați de aplicarea concretă…

Read More

SportinCluj: CFR Cluj a rămas fără președinte

Fostul arbitru, Cristi Balaj, a decis să își dea demisia din funcția de președinte al CFR Cluj. El ocupa această funcție din 2021, potrivit SportinCluj.ro. „Sâmbătă, am decis împreună cu domnul Varga să ne strângem mâna și să întrerupem relațiile contractuale, urmând să parafăm înțelegerea printr-un document zilele următoare. Mă bucur că echipa este pe un trend ascendent și a demonstrat în ultima perioadă că are un lot și un staff valoros. Am întâlnit la Cluj oameni de calitate, alături de care m-am atașat. Le mulțumesc tuturor și le urez…

Read More

Campanie pentru colectarea deșeurilor vegetale din Cluj

Primăria Cluj-Napoca și compania de salubritate Supercom S.A. desfășoară o campanie de colectare gratuită a deșeurilor vegetale de la cetățenii orașului. Campania se derulează de azi, 14 octombrie, pe parcursul întregii luni, în zilele de marți (21.10.2025 și 28.10.2025), joi (16.10.2025 și 23.10.2025), sâmbătă (18.10.2025 și 25.10.2025), în intervalul 08.00 și 16.00, la punctele de colectare amenajate pe strada Tăietura Turcului f.n. și strada Fabricii f.n. Colectarea deșeurilor în cadrul campaniei se va realiza prin aport voluntar, ceea ce presupune predarea deșeurilor vegetale de către clujeni la punctele de colectare…

Read More

Romanian Symphony Orchestra concertează în premieră în sala Héritage

Unii dintre cei mai valoroși muzicieni români din străinătate se reunesc cu muzicieni români din țară într-o orchestră care să reprezinte România în lume. Acest nou ansamblu se intitulează Romanian Symphony Orchestra și va debuta la Cluj-Napoca în data de 7 noiembrie, cu un concert extraordinar realizat sub bagheta maestrului Gabriel Bebeșelea. Evenimentul va avea loc în noua sală Héritage și va da startul turneului internațional Way to Kölner Philharmonie. Biletele pot fi cumpărate de pe entertix.ro la preț de early bird doar până în data de 23 octombrie. Romanian…

Read More

DTX 2025, evenimentul internațional care promovează inovarea și transformarea digitală în societate

Evenimentul Digital Transformation Experience (DTX 2025), organizat de Cluj IT Cluster sub egida Digital Innovation Hub for Society (DIH4Society), cu sprijinul Comisiei Europene și al Guvernului României, a avut loc la UT Hub din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN), între 29 septembrie și 1 octombrie 2025.  Evenimentul a reunit lideri de opinie, specialiști și practicieni din domeniul tehnologiei informației. Temele abordate au fost variate și au inclus subiecte precum centrele de inovare digitală ca piloni ai viitorului digital european, reconfigurarea guvernanței în era digitală, securitatea cibernetică, AI pentru societate: De…

Read More

SportinCluj: Victorie la limită pentru U-BT în Liga Adriatică

Campioana României la baschet masculin, U-Banca Transilvania, a debutat în Liga Adriatică cu o victorie în fața formației slovene KK Krka, scor 83-85, după un meci care a avut nevoie de o repriză de prelungiri pentru a decide câștigătoarea. Primul meci din istorie pentru U-Banca Transilvania în Liga Adriatică s-a disputat în Sala „Tivoli”, din Ljubljana, din cauza unor inundații care au afectat parchetul sălii din Novo mesto, unde Krka își dispută partidele de pe teren propriu, în mod normal, potrivit SportinCluj.ro. Creek, cu 19 puncte, alături de Miletic, Russell…

Read More

Ce decizii a luat conducerea Băncii Naționale a României în domeniul politicii monetare

Membrii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) au luat trei decizii importante în domeniul politicii monetare: Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an; Menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50  la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50  la sută pe an; Menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit. Rata anuală a inflației a crescut în iulie 2025 la…

Read More

Via Cluj TV: UDMR va avea un director strategic, pentru alegerile din 2028

UDMR va avea un director de strategie, care va pregăti inclusiv anul electoral 2028, a anunțat azi președintele acestei formațiuni politice, Hunor Kelemen. El a făcut acest anunț în cadrul congresului UDMR, organizat în comuna clujeană Jucu, potrivit Via Cluj TV. Hunor Kelemen a afirmat că l-a numit în acest nou post pe primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care a acceptat desemnarea. Acesta a afirmat, în cadrul congresului, că cea mai bună decizie luată de comunitatea maghiară acum 35 de ani a fost să nu se alăture partidelor românești,…

Read More

VIDEO LIVE A început Congresul UDMR de la Jucu

Cel de-al 17-lea congres al UDMR a început în comuna Jucu, din județul Cluj. La eveniment participă prim-ministrul României, Ilie Bolojan, precum și prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, împreună cu președintele PSD, președintele Camerei Deputaților Sorin Grindeanu, precum și cu liderii mai multor formațiuni politice din Ungaria, precum vicepremierul Zsolt Semjen, liderul Partidului Creștin-Democrat, sau ministrul Economiei din România, reprezentantul USR, Radu Miruță, sau ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. De asemenea, la eveniment participă fostul prim-ministru Emil Boc, în prezent primar al municipiului Cluj-Napoca. La eveniment participă și liderii unor formațiuni…

Read More

99 de ani de la înființarea PNȚ

10 octombrie 1926 este data la care a apărut partidul care a marcat profund istoria contemporană a României: PNȚ. Acest partid este rezultatul fuziunii Partidului Național Român, condus de Iuliu Maniu, cu Partidul Țărănesc, condus de Ion Mihalache. Partidul Național Român este rezultatul direct al Revoluției de la 1848 din Transilvania. Liderii românilor ardeleni s-au afirmat și prin Pronunciamentul de la Blaj din 1968, împotriva creării Austro-Ungariei, și prin procesul Memorandiștilor de la 1892, atunci când marele om de stat, dr. Ioan Rațiu, a proclamat faptul că existența unei națiuni…

Read More