Universitatea Cluj, remiză cu Farul Constanța

FC Universitatea Cluj a remizat, în această seară, cu Farul Constanța. Scorul final al partidei a fost de 1-1. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au deschis scorul, în minutul 4, prin Vladislav Blănuță. Constănțenii au egalat, în minutul 27, prin Denis Alibec. Ioan Ovidiu Sabău a declarat că este fericit după acest egal. Universitatea Cluj rămâne pe primul loc în Superligă, la o distanță de șase puncte față de echipa de pe locul 2, Dinamo București.

Read More

Ramona Strugariu și Ciprian Mihali deschid listele de candidați REPER la alegerile parlamentare

Partidul REPER și-a lansat astăzi candidații săi pentru Cluj la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, ocazie cu care a fost prezentat și programul politic și electoral al formațiunii. Lista REPER pentru Camera Deputaților este condusă de jurista Ramona Strugariu, copreședinta partidului și europarlamentar în mandatul 2019-2024, iar la Senat de profesorul universitar Ciprian Mihali, fost ambasador al României în țările din Africa de Vest între 2012-2016 și fost director la Bruxelles pentru Europa de Vest al Agenției Universitare a Francofoniei între 2016 și 2020. Alături de aceștia, la eveniment…

Read More

Basarabenii din Cluj, așteptați la vot

Mii de basarabeni care locuiesc în județul Cluj sau în zonele apropiate din Transilvania sunt așteptați la vot. Două secții de votare au fost amenajate în Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, iar oamenii au început să vină la urne în număr mare. Procesul electoral se va încheia, în mod normal, la ora 21.00. El poate fi prelungit dacă există cozi în fața secțiilor de votare. Faptul că basarabenii din Cluj vin la vot în număr mare este o veste bună pentru Maia Sandu. Președintele Republicii Moldova a câștigat…

Read More

Incendiu de proporții pe strada Cantonului

Un incendiu de mari proporții a cuprins mai multe locuințe improvizate pe strada Cantonului din Cluj-Napoca, în apropierea vechii gropi de gunoi a Clujului, din zona cunoscută sub numele de Pata Rât. Nici o persoană nu a fost rănită. La fața locului au intervenit pompierii clujeni. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 200 de mp și s-a soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. Aproximativ 80 de persoane au reușit să se autoevacueze. La fața locului au fost trimise 3 autospeciale cu apă și spumă, alături de o…

Read More

Acord de cooperare academică între Universitatea Babeș-Bolyai și Academia de Studii Economice din Moldova

Cea mai mare universitate din România, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a semnat un acord de colaborare cu cea mai importantă instituție de învățământ superior economic din Republica Moldova. Este vorba de Academia de Studii Economice de la Chișinău. Cele două universități vor colabora în domeniul academic, în cel al cercetării științifice și în cel al atragerii de fonduri europene. Acordul dintre Universitatea Babeș-Bolyai și Academia de Studii Economice din Moldova a fost semnat de cei doi rectori. Pentru rectorul universității clujene, Daniel David, acest acord deschide o nouă etapă în…

Read More

Ludovic Orban vrea voturile alegătorilor de Dreapta

Candidatul Forța Dreptei la președinția României, Ludovic Orban, și-a lansat campania electorală la Cluj-Napoca. El crede că acest oraș din Transilvania este o comunitate cu valori puternice de dreapta. Ludovic Orban a participat și la lansarea candidaților Forței Dreptei din Regiunea de Nord-Vest la alegerile parlamentare. La eveniment au participat și președintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, președintele partidului Alternativa Dreaptă, Adela Mîrza, președintele PNȚ Maniu-Mihalache, Liviu Petrina, precum și fostul ministru al Agriculturii, senatorul Adrian Oros. Forța Dreptei, PMP, Alternativa Dreaptă și PNȚ Maniu-Mihalache participă pe aceleași liste la alegerile…

Read More

Aeroportul Internațional Cluj, legat prin noi zboruri directe de Lisabona și Stuttgart

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță extinderea rețelei sale de destinații pentru sezonul de iarnă 2024 cu două noi rute internaționale: Stuttgart și Lisabona. Astfel, pasagerii pot călători deja direct, de ieri, 27 octombrie 2024 spre Stuttgart şi de astăzi, 28 octombrie 2024 spre Lisabona. Zborurile spre aceste destinații sunt operate în premieră de compania aeriană Wizz Air. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj își consolidează astfel poziția de lider regional pe piața aeroporturilor din România. Wizz Air este principala companie aeriană de pe Aeroportul Cluj, cu o gamă largă de…

Read More

Carmina Burana cu tenorul Ştefan von Korch în Bistriţa-Năsăud şi Cluj-Napoca

Tenorul Ştefan von Korch, a cărui identitate vocală este strâns legată de Carmina Burana, va delecta publicul din două oraşe cu interpretarea liniei specifice vocii sale din celebra lucrare vocal simfonică a lui Carl Orff: pe 17 noiembrie tenorul va concerta la Bistriţa-Năsăud, iar în 17 ianuarie de interpretarea sa urmează să se bucure şi publicul din Cluj-Napoca. Cu o voce considerată de mulţi specialişti de referinţă pentru partitura deosebit de înaltă şi provocatoare, din Carmina Burana, Ştefan von Korch a debutat în această vară în Festivalul Palermo Classica, cu…

Read More

SportinCluj: CFR Cluj, doar egal cu Sepsi Sfântu Gheorghe

CFR Cluj continuă seria jocurilor fără victorie. Clujenii au obținut doar un rezultat de egalitate în partida disputată, pe teren propriu, cu Sepsi Sfântu Gheorghe. În acest context, a crescut presiunea asupra antrenorului Dan Petrescu, potrivit SportinCluj.ro. Primul gol al partidei a fost deschis de Marius Coman, în minutul 37. Mohammed Kamara a egalat în minutul 52, însă covăsnenii au trecut din nou în avantaj, prin golul lui Denis Ciobotariu, în minutul 55. Tot ei aveau să mai înscrie încă o dată, prin Florin Ștefan, în minutul 83. În acel…

Read More