SUA `au avertizat`, dar Europa a fost surdă

Cablograme dezvăluite de Wikileaks şi publicate în ediţia de duminică a cotidianului „Kathimerini”, revelatoare pentru atitudinea europenilor faţă de criza greacă.Washingtonul a avertizat Europa încă din luna martie 2009 cu privire la extinderea crizei economice pe „bătrânul continent”, una dintre victime fiind Grecia, dar Germania şi BCE nu „au ascultat”, dezvăluie o cablogramă Wikileaks, publicată duminică de Kathimerini. Intervenţia FMI în cazul Greciei a fost ‘casus belli’ pentru BCE, chiar dacă Germania părea încă de pe atunci să acţioneze în baza apropiatelor alegeri locale. Aprecierea că nu există „niciun risc de faliment, în ciuda instabilităţii politice din Grecia” a fost exprimată de oficiali germani în martie 2009, după cum dezvăluie o cablogramă Wikileaks. Cu câteva zile mai înainte, secretarul de stat american, Hillary Clinton, ceruse tuturor ambasadelor SUA din Europa să comunice unor înalţi factori guvernamentali din statele membre că trebuie să analizeze eventualitatea extinderii crizei din America pe „bătrânul continent”, dar răspunsul primit atât de la guvernul german, cât şi de la Banca Centrală Europeană a fost că nu există niciun astfel de risc.

Profeţii confirmate ale Goldman Sachs în 2009 cu privire la Grecia şi zona euro

În timp ce Europa şi Banca Centrală Europeană (BCE) păreau să nu se îngrijoreze în mod deosebit de viitorul Greciei, Goldman Sachs prezenta o situaţie cu totul diferită.
În telegrama 09FRANKFURT687 trimisă de Consulatul SUA de la Frankfurt, cu tema „BCE consideră criza finanţelor publice din Europa Centrală şi de Est şi din zona euro drept gestionabilă”, există punctul de vedere al lui D. Schumacher de la Goldman Sachs potrivit căruia este posibil ca Grecia să dea faliment! Ba chiar reprezentantul Goldman Sachs face la 12 martie 2009 previziuni care s-au dovedit destul de realiste în cele din urmă. După cum se precizează în telegramă, Schumacher vede drept posibilă eventualitatea falimentului uneia dintre următoarele ţări: Grecia, Italia, Spania sau Portugalia şi precizează că „durata medie a maturităţii datoriei greceşti se scurtează şi preţul plătit în plus devine tot mai mare”.
Tot el prevedea că, în cazul în care o ţară din zona euro ar da faliment, UE va acorda un împrumut care va fi finanţat în principal de Germania şi Franţa (şi într-o mai mică măsură de celelalte ţări), întrucât sunt singurele state care au această capacitate în etapa actuală, dar preciza că Germania şi Franţa vor cere ceva la schimb, cum ar fi armonizarea politicii fiscale. În special cu privire la Germania, în telegramă se spune că, dată fiind marea dependenţă a economiei sale de exporturi, aceasta se va afla în situaţia de a alege între a finanţa un astfel de împrumut sau a lăsa ca economia sa să primească o lovitură importantă din cauza unei scăderi a comerţului şi a investiţiilor (prin prăbuşirea unei ţări din zona euro, în speţă Grecia n. trad.).
Se mai arată că finanţarea unui împrumut european va fi „nepopulară” din punct de vedere politic într-un an plin de alegeri şi accest lucru va costa guvernul german.