
Profeţii confirmate ale Goldman Sachs în 2009 cu privire la Grecia şi zona euro
În timp ce Europa şi Banca Centrală Europeană (BCE) păreau să nu se îngrijoreze în mod deosebit de viitorul Greciei, Goldman Sachs prezenta o situaţie cu totul diferită.
În telegrama 09FRANKFURT687 trimisă de Consulatul SUA de la Frankfurt, cu tema „BCE consideră criza finanţelor publice din Europa Centrală şi de Est şi din zona euro drept gestionabilă”, există punctul de vedere al lui D. Schumacher de la Goldman Sachs potrivit căruia este posibil ca Grecia să dea faliment! Ba chiar reprezentantul Goldman Sachs face la 12 martie 2009 previziuni care s-au dovedit destul de realiste în cele din urmă. După cum se precizează în telegramă, Schumacher vede drept posibilă eventualitatea falimentului uneia dintre următoarele ţări: Grecia, Italia, Spania sau Portugalia şi precizează că „durata medie a maturităţii datoriei greceşti se scurtează şi preţul plătit în plus devine tot mai mare”.
Tot el prevedea că, în cazul în care o ţară din zona euro ar da faliment, UE va acorda un împrumut care va fi finanţat în principal de Germania şi Franţa (şi într-o mai mică măsură de celelalte ţări), întrucât sunt singurele state care au această capacitate în etapa actuală, dar preciza că Germania şi Franţa vor cere ceva la schimb, cum ar fi armonizarea politicii fiscale. În special cu privire la Germania, în telegramă se spune că, dată fiind marea dependenţă a economiei sale de exporturi, aceasta se va afla în situaţia de a alege între a finanţa un astfel de împrumut sau a lăsa ca economia sa să primească o lovitură importantă din cauza unei scăderi a comerţului şi a investiţiilor (prin prăbuşirea unei ţări din zona euro, în speţă Grecia n. trad.).
Se mai arată că finanţarea unui împrumut european va fi „nepopulară” din punct de vedere politic într-un an plin de alegeri şi accest lucru va costa guvernul german.