Studenţii din centrul universitar clujean intră de mâine în greva japoneză şi ameninţă că vor face şi grevă generală dacă sistemul educaţional din România nu va primi finanţarea corespunzătoare.Aceştia au iniţiat greva în semn de solidaritate cu cadrele didactice şi vor protesta alături de mulţi alţi studenţi din toată ţara.
Astfel, studenţii universităţii „Babeş-Bolyai”, Universităţii de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu”, Universităţii de Artă şi Design, Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca vor intra la cursuri purtând banderole albe la mână.
Tinerii solicită ca cei aflaţi la guvernarea ţării să trateze sistemul educaţional ca o prioritate naţională aşa cum este ea definită.